Am ieșit, de curând, prin municipiu, cu mai multe drumuri. În aproape fiecare loc în care am fost, am auzit vorbindu-se limbi străine, de la limbi specifice Orientului Mijlociu, până la cele de circulație internațională, cum ar fi engleza sau franceza. Trecem și noi în rândul lumii: Aradul devine un oraș — mai mult sau mai puțin —, cosmopolit.

Avem mulți studenți prin zonă, în special la Medicină, precum și muncitori din sectoarele de construcții,  HORECA și multe alte domenii, mai largi sau mai mărunte, care au adus o paletă largă de limbi străine, un strop de multiculturalism și nu numai.

Partea interesantă în povestea mea a venit însă din partea unei prietene care a fost să viziteze Muzeul de Artă în weekend. La muzeu… pustiu. Ba chiar, pentru expozițiile mai avangardiste, ai nevoie de programare. Știam că nu mulți dintre oameni mai vizitează Muzeul, mai ales dacă nu au copii sau nu sunt ei înșiși tineri și cu mult timp la dispoziție. Totuși, o asemenea lipsă de interes este pur și simplu dezolantă.

În esență, avem o reședință de județ cosmopolită, dar nu neapărat multiculturală.

Să nu vă imaginați că este vorba de o critică asupra Complexului Muzeal Arad. Deși probabil nu au resurse exorbitante la îndemână, oamenii de acolo, în special cei care se ocupă de relațiile cu presa, își fac treaba exemplar. Am scris și noi, în Glasul Aradului, despre expoziția de grafică, principală la momentul de care vorbeam adineaori.

Ce s-ar putea întâmpla dacă zonele acestea ar fi „înviate”, dinamizate? Nu vorbesc exclusiv de tineri, care sunt mai deschiși la tot ce e nou, ci la arădeanul de vârstă medie. Când își pierde acesta efervescența pe care o avea în tinerețe?

Probabil că sursa absenței cvasi-totale (vezi doar oameni care fac deja parte din viața artistică a orașului) este faptul că arădenii sunt plini de griji, în special financiare, iar între locul de muncă, cumpărături și alte probleme cotidiene efectiv nu mai au timp de o carte, de Filarmonică, de muzeu. Îndrăznesc însă să afirm că această rezistență prin cultură nu ar trebui să lipsească din existența oricărui om. Așa ar fi corect. Așa ar fi ideal.

Concluzia logică este că grijile curente ne-au „furat” grija pentru frumos, pentru teatru, muzică, pictură, literatură. Nu poți obliga arădenii să meargă la o instituție de cultură dacă nu au timp, chef, bani. Totuși simt, cu un ușor regret, că nu ar trebui să încetăm vreodată să îi încurajăm să-și construiască un mod de viață care să facă loc frumosului. Așa poate am putea să-l arătăm și celor care vin în vizită, la studii sau la muncă în fostul nostru oraș cochet.

Recomandările redacției