Spațiile verzi din Arad sunt foarte puține. În ultimii ani se observă un fenomen , zicem noi îngrijorător. Ni se îmbolnăvesc arborii mai bătrâni, ceva de speriat. A dat boala și în cei din zona 300 Micălaca. Se vede, că nici lor nu prea le priește aerul de Arad. Cel mai recent s-au îmbolnăvit niște arbori în zona Pieței Mihai Viteazul. Așa că au fost tratați cu drujba. Îi „cunoșteam“ pe toți patru. Doi peste drum de Spitalul de Oftalmologie, iar alți doi pe latura străzii, unde este chioșcul de ziare. Toți au fost tratați cu…drujba, adică rași de pe fața pământului. Cel puțin trei dintre ei nu păreau foarte bolnavi. E drept că nu erau niște specii foarte valoroase, dar făceau o umbră deasă pe vreme caniculară, într-o zonă foarte săracă în spații verzi. Dar cine sunt eu să spun dacă erau sănătoși sau nu. În orice caz, nici oamenii cu drujbe, pe care i-am văzut într-o zi pregătind niște….tratamente,nu păreau a fi specialiști în horticultură. Este drept au fost plantați câțiva puieți de salcâm. Însă până vor da umbră din belșug, vom avea deja trecute două rânduri de alegeri prezidențiale.

Actualitate 8
Curg medaliile pentru România la Europeanul de natație. Argint pentru Bianca Costea la 50 de metri liber!
citește mai mult »