Orașul maghiar Mako, situat la 75 de kilometri de Arad, asta presupunând cam o oră de condus, nu numai că se bucură zilnic de mii de turiști care îi trec pragul, dar încearcă acum să atragă și locuitorii județului nostru. Cu o ofertă foarte bine pusă la punct, cu un oraș extrem de bine organizat în care conducerea și agenții economici colaborează perfect pentru bunul mers al localității, cu un marketing profesionist și cu oameni capabili, Mako poate fi luat drept exemplu.

În weekendul trecut ghizii în pregătire din Arad de la Școala de Turism Alternativ organziată de Asociația Turism Alternativ și ghizii proaspăt absovenți din Timișoara de la cursurile organizate de Asociația Națională a Ghizilor din Turism au fost în vizită la Mako pentru a se informa despre oferta turistică existentă în orășelul vecin de peste graniță.

La invitația directorului unui complex balnear din localitatea maghiară, organizator principal al evenimentului, alături de un hotel din Mako și de Maros Kalandpart, parcul de aventură din Mako, participanții la infotrip au vizitat principalele puncte de interes din oraș. Programul a inclus prezentarea unui hotel de 4 stele din localitate, turul orașului, cu accent pe diversele opere ale arhitectului Imre Makovecz, un exponent al arhitecturii organice care și-a pus amprenta puternic asupra arhitecturii contemporane din Mako.

Ulterior s-a vizitat parcul de aventură de pe malul Mureșului unde participanții au încercat tiroliana care traversează râul. Ghizilor le-a fost prezentat și un filmuleț cu planurile viitoare de dezvoltare ale orașului, iar la sfârșitul zilei au avut parte de program de relaxare la ștrandul termal Hagymatikum.

În concluzie, în ciuda faptului că Mako este un orășel mic, de tranzit, reușește să atragă un număr considerabil de turiști în principal datorită ștrandului foarte bine organizat și pus la punct dar și datorită altor servicii turistice complementare care au apărut în jurul lui și unde poți să te relaxezi o zi sau chiar un weekend în cele mai bune condiții.

 

Recomandările redacției