proiect

Un proiect de promovare a non-discriminării persoanelor cu autism este derulat la Arad. În luna aprilie a acestui an, au demarat primele activități din cadrul proiectului “MASPA – Măsuri pentru promovarea non discriminării și incluziunii sociale în mediul școlar, comunitate și pe piața muncii, pentru persoanele cu autism, cu focus pe comunitățile de roma”. Proiectul este implementat de Fundația Romanian Angel Appeal (RAA), Iceland Autistic Society – Einverfusamtokin (IAS) din Islanda, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

Activitățile principale ale proiectului vor fi de cercetare și documentare, pe baza unor politici și strategii naționale.

Cercetarea și documentarea vor fi făcute în comunități în Arad și vor presupune realizarea unui studiu asupra discriminării și inegalității sociale în rândul persoanelor cu TSA și în special roma, în școli, comunitate și pe piața muncii.

Pe baza rezultatelor studiului, vor fi concepute și redactate toolkit-uri precum și materiale de informare și de instruire. Studiul a demarat în această perioadă și urmează să fie finalizat până în lunile august-septembrie.

Recomandările redacției