proiectil

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost sesizaţi astăzi, despre un proiectil care a fost găsit de muncitorii care efectuau lucrări de reabilitare a liniilor. Pompierii au fost anunţaţi de către reprezentanţii Poliţiei Transporturi Feroviare.

Un echipaj pirotehnic s-a deplasat la faţa locului şi a asanat bomba. Proiectilul a fost transportat în condiţii de siguranţa la un depozit unde ulterior va fi distrus prin explodare.

„A fost descoperit un proiectil de 82 de mm. Cel mai probabil, provine din Al Doilea Război Mondial. Am fost anunţaţi de colegii de la Poliţia Transporturi Feroviare. Un echipaj pirotehnic s-a deplasat la faţa locului. Proiectulul a fost ridicat, transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad.

Recomandările redacției