Ultimele două zile au însemnat pentru pompieri o mulțime de misiuni dificile, dar cărora au reușit să le facă față. Cea care a ieșit cel mai tare în evidență a fost una în care era vorba despre muniție găsită în apropierea malului Mureșului din Păuliș. De asemenea, echipele de pompieri arădene au mai intervenit și pentru stingerea a trei incendii și evacuarea apei din nu mai puțin de patru curți.

Misiunea care implica munițe a fost una la care s-a prezentat imediat echipajul pirotehnic al ISU Arad. După cum spuneam, aceștia au intervenit în zona localității Păuliș, unde un localnic îngrijorat de cele descoperite a sunat la 112 și a anunțat prezența pe malul râului Mureș a unui obiect metalic ce semăna cu un proiectil. La fața locului, echipajul pirotehnic ajuns după câteva minute, a avut surpriza de a găsi un proiectul calibru 102 mm. S-a cercetat zona în care se afla proiectilul și a mai fost descoperită o grenadă defensivă. Pompierii au analizat cele găsite și au ajuns la concluzia că muniția, ce era în stare avansată de degradare, provine cel mai probabil din cel de al-II-lea Război Mondial. Pentru a nu pune în pericol viața nimănui, muniția a fost transportată la depozitul inspectoratului în vederea distrugerii. De asemenea, ceea ce a făcut bărbatul care a sunat la 112 a fost un lucru înțelept și pompierii au pretenția ca oricine se află în aceeași situație, să găsească elementele de muniție sau muniție, să apeleze SNUAU 112, fără a ridica muniția sau elementele de muniție de la fața locului.

În continuare, misiunile nu s-au sfârșit aici. Focul a pus stăpânire zilele trecute pe mai multe obiecte. Astfel, detașamentul de Pompieri Ineu a intervenit în localitatea Moroda pentru stingerea unui incendiu la un autoturism. În momentul sosirii echipajului de intervenție incendiul se manifesta generalizat la întregul autoturismul. Din fericire, această misiune a luat sfârșit după aproximativ 15 minute. Autoturismul a ars în totalitatea, cauza probabilă a fost un scurt circuit electric. Pe lângă, partea bună a lucrurilor a fost și că nu a fost nici o persoană rănită sau captivă în mașină în momentul în care aceasta a luat foc.

O remorcă în flăcări putea să facă ravagii într-o gospodărie. Detașamentul de Pompieri Sebiș a acționat în localitatea Cil pentru stingerea unui incendiu. Focul a cuprins o remorcă din lemn, dezafectată, dar cu pericol de extindere la toată gospodăria. Incendiul nu a izbucnit de acolo, el pornind de la vegetația uscată pe care unii au încercat să o ardă ca să scape de resturile vegetale. Focul a fost stins după aproximativ o oră de intervenție fără a produce ale pagube.

Așadar, după muniție și incendii, luni seară, Detașamentul de Pompieri Sebiș a intervenit în orașul Sebiș pentru evacuarea apei din patru curți si deblocarea unui podeț. Acest lucru s-a întâmplat din cauza precipitațiilor  abundente. A fost o misiune de două ore și exista posibilitatea intrării apei în casele unde erau deja curțile pline cu apă. Totul s-a sfârșit după ce pompierii sebișeni au reușit să deblocheze podețul și să scoată apă din curțile oamenilor fără să fie afectate locuințele.

Recomandările redacției