camenitaRecunoscută pentru faptul că face foarte greu concesii pe teren propriu, Semlecana Semlac era în grafic după prima repriză a confruntării cu Frontiera Curtici. Trupa lui Florin Moț conducea cu 1-0 la pauză după reușita lui Gyebnar, din minutul 43, dar „grănicerii” lui Gigi Cameniță aveau să plece cu un punct. Gheorghieș a egalat în minutul 66 după un șut în vinclu de la 25 de metri și rezultatul n-a mai fost modificat până la ultimul fluier al lui Daniel Burcă.
„Echipa a reușit să se mobilizeze și să ia un punct unde nu se prea iau. Puteam chiar câștiga, pe final Crișan a ratat o ocazie foarte mare, un cap de la 6 metri pe lângă poartă. Îi remarc pe toți băieții, am avut cinci localnici tineri în echipă, iar unul dintre ei a și marcat”, a sintetizat Cameniță confruntarea de la Semlac.
Runda viitoare, semlecanii merg în fieful lui Petre Bulza de la Cermei, iar Curticiul primește vizita lui „Ole” Roșca și a sa echipă din Păuliș.

Recomandările redacției