VOICU SIDA 

Este vorba despre o acțiune care s-a desfășurat la primele ore ale dimineții, pe șantier. Acțiunea a fost întreprinsă de omul de afaceri arădean Ovidiu Palcu, patronul firmei INTECO HOLDING.

Această vizită a avut ca scop bunul mers al lucrărilor care se execută în cele două puncte de lucru. Este vorba de Centura de la Curtici, unde a și fost așteptat de primarul orașului, Bogdan Ban, care s-a declarat mulțumit de cum se lucrează și de modul cum decurg lucrările. „Aici se muncește. Așa am văzut, atunci când am avut ocazia să trec pe aici. Am încredere în lucrurile pe care le faceți dumneavoastră, domnule Palcu!“, a susținut Bogdan Ban. La rândul său, replica din partea lui Ovidiu Palcu nu a întârziat să apară: „Niciodată nu am dezamăgit beneficiarul cu lucrările pe care le-am executat“. Domnul Palcu a continuat: „Tocmai de aceea eu sunt mereu prezent pe șantier, nu pentru că nu am specialiști în lucrări, dar menirea mea este să văd eu cum decurg lucrurile“.

Pe șantier a mai fost prezent și domnul director Sorin Gligor, care supraveghează lucrările.

De la Curtici, ne-am deplasat la o altă lucrare care a primit ordinul de începere. Este vorba despre drumul care face legătura de la Nădab – Socodor – Vama Vărșand. „Aici vorbim despre un tronson de cinci kilometri“, după cum ne-a informat domnul director Gligor. Acesta a continuat: „S-a primit ordinul de începere și predare a amplasamentului și chiar de astăzi vom începe mai puternic și organizarea de șantier. De asemenea, vom începe săpăturile la șanțuri. Această lucrare are ca termen de execuție nouă luni de zile, timp în care, cu certitudine, ne vom încadra“.

La discuție am participat și noi, presa. Am tras cu urechea, subliniind faptul că „noi întotdeauna am făcut calitate, am demonstrat și demonstrăm că avem utilajele cele mai performante, specialiștii cei mai responsabili și mâna de lucru. Nu sunt genul de om să mă bat cu cărămida în piept, las să vorbească faptele. Dacă vă uitați bine vedeți, deși știu că știți. Apropo de Curtici, în două săptămâni voi turna asfalt“, a precizat omul de afaceri Ovidiu Palcu.

VOICU SIDA 

 

  • JhonnyB spune:

    Aveati nevoie de bani domnule Voicu de il laudati pe afaceritul Palcu? Cel care organizeaza dari de mita pe care le filmeaza cu camere ascunse, care ulterior sa fie folosite la nevoie?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției