De trei ani, un robot cu telecomandă curăță marginile drumurilor județene. La Consiliul Județean a fost prezentat acest utilaj, care se alătură dispozitivelor clasice de toaletare a vegetației de pe marginea drumurilor. Aradul este printre județele din țară unde se aplică tehnologie modernă pentru întreținerea drumurilor.

În ultimii trei ani, s-a pus un accent deosebit pe curățarea marginii drumurilor județene. În acest sens, au fost încheiate contracte cu societăți care asigură toaletarea șanțurilor și a zonelor aferente. Consiliul Județean are în administrare aproximativ 1200 km județene. În cadrul programului de întreținere desfășoară o serie de lucrări de asigurare a esteticii rutiere, a siguranței rutiere, a întreținerii periodice și curente, precum și alte tipuri de lucrări de refacere a carosabilului în caz de calamități.

Defrișarea vegetației care obstrucționează vizibilitatea se realizează prin mijloace moderne, la fel și curățarea și întreținerea dispozitivelor de preluare a apelor pluviale, a podețelor transversale și longitudinale aflate de-a lungul șoselelor județene. Lățimea pe care se curăță șanțurile este de doi metri lățime pe ambele părți.

Recomandările redacției