În urmă cu un secol se năștea Dreghina Măcean , la 17 decembrie, într-o familie din Iratoș. O viață marcată de multe evenimente, printre care și două războaie mondiale. S-a căsătorit la 17 ani și a pleacat împreună cu alesul inimii la Șofronea, unde trăiește și astăzi. A avut trei copii, un băiat și două fete, pe care i-a crescut cu drag, în spiritul credinței strămoșești. Deasemenea, și-a crescut nepoții și strănepoții cu multă grjă și dăruire. Ajunsă la venerabila vârstă de 100 de ani, a fost sărbătorită astăzi atât de copii, nepoți și strănepoți cât și de autoritățile locale și întreaga comunitate din Șofronea. Preotul din sat a făcut o slujbă, în biserica în care femeia pășea de fiecare dată cu credință. Radu Fofiu, viceprimarul comunei, a oferit din partea Primăriei și a Consiliului Local un superb buchet de 100 de trandafiri venerabilei doamne.

Evenimentul surpriză a emoționat-o pe bunicuță foarte mult, ne spune strănepoata Laura Radița. Laura, o tânără de 34 de ani, ne vorbește cu emoție despre ființa care a crescut-o de la nouă luni. ”Este cea mai caldă, mai bună și mai iubită femeie. O iubește toată lumea de aici”, ne povestește emoționată Laura. Strănepoata ne mai spune, că străbunica ei a fost toată viața o femeie extrem de muncitoare. A lucrat la CAP și la Serele din Arad, unde încărca legume și fructe în vagoanele ce mergeau la export. În timpul liber gătea la nunți și botezuri pe la oamenii din sat. Nici acum la cei 100 de ani nu stă locului. Chiar dacă nu mai poate alerga de colo-colo, împletește ciorapi pentru cei dragi și nu numai. A făcut ciorapi pentru tot satul, ne spune cu mândrie Laura. ”Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la străbunica a fost să mă rog”, încheie emoționată tânăra. Am mai putea spune multe despre un secol din viața unui om, așteptăm însă să fim sănătoși și să ajungem la vară să o vizităm așa cum am promis, pentru a asculta alte povești dintr-un secol de amintiri.

Recomandările redacției