Un seminar pe tema reintegrării deţinuţilor în societate va avea loc la Teatrul de Stat Arad

0
249

seminarSeminarul cu tema „Reintegrarea socială a foştilor deţinuţi, calea către o comunitate mai sigură” va avea loc în cursul zilei de luni, începând cu orele 10.00, în sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Mai multe instituţii, organizaţii non-guvernamentale şi angajatori ai foştilor deţinuţi s-au implicat în acest proiect, pentru a-şi aduce aportul, pentru a detaila experienţa pe care au avut-o şi pentru a povesti despre dificultăţile prin care trec persoanele care au fost private de libertate, şi care acum încearcă să se reintegreze în societate.

„Sub egida Zilei Educaţiei non-formale, evenimentul este organizat de către Penitenciarul Arad, în parteneriat cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, şi are drept scop sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanţa reintegrării sociale a persoanelor aflate în custodie penitenciară, ca una din premisele esenţiale pentru creşterea gradului de siguranţă comunitară”, a declarat directorul Penitenciarului Arad, Petru Dobra.

Agenda seminarului va cuprinde vizionarea filmului interactiv „Kiddo”, regia Millo Simulov, producător Ono Pictures şi Spider Film, o dezbatere interactivă privind problematica reintegrării sociale a persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate, cu participarea foştilor deţinuţi, a reprezentanţilor instituţiilor guvernamentale şi a organizaţiilor neguvernamentale, a societăţilor comerciale care au încadrat foşti deţinuţi, precum şi a potenţialilor angajatori. Va fi organizată o expoziţie de obiecte şi lucrări realizate de deţinuţi, şi o “bibliotecă vie” (“Nu judeca o carte după copertă!”), în care “cărţile” sunt persoane care pot împărtăţi cititorilor interesaţi propriile experienţe de reintegrare socială după liberarea din penitenciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.