Sfârșitul de stagiune la Filarmonica Arad a fost exploziv și vibrant totodată.  Arădenii s-au grăbit să ocupe un loc la ultima seară de concert, așa că biletele la spectacol au fost epuizate încă de marți dimineața.

Un final energic și un sfârșit de stagiune în vibrațiile Carminei Burana, de asta au avut parte arădenii care au ocupat un loc în sală, joi seara.

Carmina Burana, una dintre cele mai spectaculoase numere din literatura corală universală, a fost readusă pe scena Filarmonicii Arad, în ultima seară  de iunie, la concertul de închidere a stagiunii 2021-2022. Artiștii au reușit stârnească emoție dar și ropote de aplauze, în rândul spectatorilor,  la ultimul  spectacol din aceată vară.

,,Ne-am luat rămas bun de la concertele stagiunii 2021- 2022, în valuri de emoții și ropote de aplauze!

Am parcurs împreună paginile unei muzici fascinante, corul mixt, corul de copii, orchestra simfonică și cei doi pianiști, iar alături de noi, soprana Oana-Maria Trîmbițaș, tenorul Ștefan von Korch și baritonul Mihai Damian, soliștii noștri invitați, meniți să împlinească rolurile din partitura lui Carl Orff, toate ieșite din tiparele registrelor tradiționale!

Am încheiat sub semnul optimismului, al bucuriei și al șansei! Al entuziasmului de a vă avea pe dumneavoastră, publicul nostru excepțional, alături de noi! Ne-ați inspirat și v-ați alăturat reușitelor noastre.

Am încheiat așa cum am sperat și ne-am imaginat: sub semnul Fortunei, al Împărătesei lumii. Iar pentru aceasta vă mulțumim!

O vară minunată, tuturor!”,  spun, cu emoție, reprezentanții Filarmonicii Arad.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției