Articol scris de Sorina Dragomir

Candidații înscriși la probele Bacalaureatului din toamnă numără zilele până la momentul în care își vor valorifica cunoștințele acumulate. În cea de-a doua sesiune s-au putut înscrie cei care doresc să încerce din nou să obțină fie nota 5, fie media 6, cei care și-au rezolvat corigențele, cei care au fraudat examenul în urmă cu doi ani sau cei care nu l-au dat imediat după finalizarea liceului.

Înainte de contestații, 73,7% dintre candidații primei sesiuni din anul 2019 au promovat examenul, numărul fiind superior cu un procent celui de anul trecut (72,7%). Cu un procentaj de promovabilitate de 60,77%, Aradul se află la mijlocul clasamentului, fruntaș fiind județul Cluj cu o promovabilitate de 80,71%, iar codașul clasamentului este județul Mehedinți cu o promovabilitate de doar 55,85%.

Celor care Bacovia și Blaga sau Arghezi și Barbu le-au dat bătăi de cap, pot să încerce din nou în data de 21 august, când are loc proba scrisă la limba și literatura română. Cei cărora cei patru poeți canonici nu le-au cauzat probleme, ci a doua materie obligatorie a profilului au ocazia la a doua șansă în data de 23 august. Rareori ultima probă, cea la alegere a profilului și specializării este cea problematică, elevii o consideră ca fiind cea mai ușoară pentru că aceștia aleg o materie care le place, însă, dacă din diferite motive nu au obținut nota minimă, pot să ia cinciul în data de 26 august.

A avea sau a nu avea Bac? Aceasta este întrebarea!

Am vorbit cu câțiva dintre elevii care nu au reușit să promoveze examenul în prima sesiune a anului 2018-2019, dar și cu câțiva care încearcă să obțină diploma de Bacalaureat de mai mult timp. Aceștia găsesc diferite motive pentru care nu au reușit să o obțină, fie că nu au învățat îndeajuns de mult, fie din cauza emoțiilor, dar cei mai mulți dau vina pe sistemul educațional din România.

Cei care susțin că nu au învățat suficient de mult pot reuși de această dată prin ocluziunea lacunelor, cei care au fost doborâți de emoții vor avea o mai bună gestiune emoțională de această dată, dar cei care consideră sistemul educațional ca fiind motivul principal al nepromovabilității lor, nu vor putea face nici o schimbare în acest sens, cel puțin acum.

Toți cei care se plâng de sistemul educațional au precizat cam aceleași lucruri: programa stufoasă și învechită, profesori care îi descurajează, presiunea exterioară, procedura de examinare.

Trebuie tocite niște lucruri nefolositoare, nu te ajută să gândești logic, ci doar cu un model în față. Pe lângă asta, mi s-a părut absolut clar că este un examen care testează capacitatea de reținere, nicidecum de logică și rațiune a unui copil. Degeaba îmi testează memoria în loc de rațiune și inteligență, că poate nu memorez bine, dar sunt deșteaptă. Singurul lucru bun la Bac este faptul că este un pas spre a merge la facultate. Din școala generală îmi este frică de Bac din cauza presiunii exterioare, ceea ce nu este normal”, spune o elevă care a reușit să obțină diploma de Bac în prima sesiune, dar empatizează cu cei care nu l-au luat. Un elev care urmează să dea Bac-ul anul viitor spune: „Materia la română este învechită iar la metematică inutil de multă. La biologie și chimie este în regulă, dar totuși, degeaba am aceste cunoștințe, dacă după ce termin liceul nu știu să fac un proces verbal sau o scrisoare de intenție”.

Elevii absolvenți ai profilelor tehnologice sunt indignați de gradul de dificultate al exercițiilor de matematică, care sunt, spun ei, mult prea grele: „Să dea mai greu la tehnologic, unde sunt maxim trei ore de mate pe săptămână, decât la mate-info unde sunt cel puțin cinci ore de mate pe săptămână, mi se pare absurd.” Indiferent de cât de puțin își dorește cineva să ia Bac-ul, faptul că nu reușește să treacă examenul, afectează la nivel emoțional orice tânăr: „Mă simt puțin inferioară că nu am luat Bacul. Nu am învățat, pe bună dreptate nu l-am luat, dar tot mă simt mai prejos decât cei care l-au luat. Oarecum, cred că meditațiile sunt importante, pentru că din câte observ eu sau cel puțin ce se întâmplă în jurul meu, nu primim încurajarea de care avem nevoie, iar un meditator bun este acolo să se concentreze asupra ta”.

Povești de succes fără Bacalaureat

Printre cei care nu se mândresc cu diploma de bac, sunt și oameni care se mândresc cu altfel de realizări și dovedesc că „există viață după bac”. Acesta este cazul unei tinere care nu are Bacul, dar deține o funcție de admirat într-o multinațională din București. „În 2017 am terminat liceul, deci urma Bac-ul. Știam că nu îl voi lua din cauza descurajărilor unui profesor sever și deloc înțelegător. Considera că ne motivează prin note mici. Am încercat și în toamnă dar din cauza emoțiilor nu am reușit nici atunci. În 2018-2019 nu m-am mai înscris fiindcă nu m-am simțit pregătită. În schimb, din 2018 lucrez pentru ENEL, în 2019 mi s-a oferit postul de team leader cu 25 de oameni în subordine. Acum sunt specialist pe Raportare, ambele posturi necesită diplomă de bac, dar cine mai ține cont când calitatea omului este cea care contează? Mi-am văzut punctele slabe și am lucrat la ele”, ne spune Mădălina.

O altă poveste fără Bac, dar cu final fericit, este situația unui tânăr care nu a excelat pe plan al carierei, dar se simte foarte mulțumit cu persoana lui și cu ceea ce face. „Am dat Bac-ul când am terminat liceul, dar nu l-am luat. Nu am mai încercat să îl mai dau pentru că am plecat în străinătate. Nu tuturor le place învățatul, dar eu mă mândresc cu faptul că îmi place munca. Lucrez de câțiva ani într-o fabrică din Germania și sunt foarte mulțumit, este munca de jos dar cineva trebuie să o facă și pe asta cu demnitate. Este un mediu plăcut, mă înțeleg cu colegii, îmi place ceea ce fac și obțin o sumă de bani mai mare decât colegii mei care au luat Bac-ul și au rămas în țară. Primesc îndeajuns de mulți bani încât îmi permit să trimit și acasă o sumă destul de generoasă. Poate dacă nu aș fi avut acest loc de muncă și dacă nu m-aș fi simțit împlinit cu ceea ce fac, m-aș întoarce în țară și aș mai încerca să iau Bacul”.

Chiar dacă există asemenea cazuri, în care cei care nu au diploma de Bacalaureat se mobilizează și fac lucruri productive, nu putem închide ochii în fața majorității care devine șomeră, fără motivație de a schimba ceva. Bacalauretul este o experiență care face parte din viața oricărui proaspăt absolvent, experiență despre care aude chiar cu patru, sau mai mulți ani înaintea examenului.

Ca în orice altă situație, adevărul este undeva la mijloc. Mici probleme se găsesc și la interesul scăzut al unor profesori, la abordarea elevului, la presiunea pusă de către unii părinți asupra copiilor, dar sunt sesizate și probleme la nivelul sistemului educațional. Dacă doar unul dintre factorii problemei ar face o mică modificare, deja s-ar ajunge la o schimbare semnificativă.

Dacă ai luat Bacalaureatul, nu te ajută la nimic, dar dacă nu l-ai luat te împiedică din a face ceea ce vrei.

Sorina Dragomir

Recomandările redacției