Un şofer băut a fost prins de poliţişti cu un mistreţ în portbagaj

3
408

mistret

Un şofer de 41 de ani din Ghioroc a avut parte, vineri, de o întâmplare pe care nu o va uita în curând. Pe raza satului Miniş, Nicolae S. a fost oprit în trafic de poliţişti, care au descoperit că era sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în portbagajul autoturismului pe care-l conducea, a fost găsit un porc mistreţ mort.  Din informaţiile noastre, la scurt timp, oamenii legii l-au găsit şi pe tătăl acestuia, Nicolae S., care avea asupra sa o puşcă de vânătoare. „Colegii de la Postul de Poliţie Ghioroc au oprit, vineri după-masa, un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,61 miligrame alcool pur în aerul expirat. Continuând verificările, poliţiştii au găsit în portbagajul autoturismului un porc mistreţ mort”, a declarat Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. În continuare, acesta a ţinut să precizeze că în urma extinderii cercetărilor s-a descoperit că mistreţul a fost împuşcat de o altă persoană, de 61 de ani, care deţine legal arma de vânătoare şi este vânător autorizat. „Conform procedurii, în cazul conducătorului auto s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În continuare se fac cercetări cu privire la condiţiile în care a fost împuşcat porcul mistreţ”, a mai spus Ovidiu Liber.

3 COMENTARII

  1. In primul rînd fapta s-a intimplat seară după ora 21:00 si u in trafic, cu chiar in curtea proprietarului masinii. Prin abuz poliția intra in curte forțând poarta, fara niciun fel de mandat. Toate afirmațiile din acest articol sunt false!! Rugam redacția sa cerceteze faptele asa cum s-au intamplat din dosarul făcut de poliție, nerezervand dreptul de a dă in judecata redactia in cazul in care se dovedeste ca afirmațiile din articol sunt false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.