Un accident rutier a avut loc duminică dimineața, în jurul orei 03.00, care s-a soldat cu rănirea ușoară a două persoane. Evenimentul rutier s-a produs în fața Primăriei Municipiului.  Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Jude­țean Arad, un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Horia, ajungând la intersecție cu Bulevardul Revoluției, nu a respectat semnificația indicatorului „Cedează trecerea”, intrând în coliziune cu un autoturism condus regu­lamentar pe Bulevardul Revoluției, dinspre Teatru spre Podgoria, de un bărbat de 40 de ani, din Arad. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 40 de ani, precum și o femeie de 42 de ani, pasager pe scaunul dreapta față, au fost răniți ușor. Totodată, după momentul producerii accidentului, cel vinovat de producerea accidentului a plecat de la fața locului fără încuviințarea organelor de poliție, însă acesta, la mai puțin de 30 de minute de la producerea accidentului, a fost depistat de polițiștii rutieri și fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0.43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean în vedera recoltării probelor biologice pentru a se stabilit cu exactitate rexultatul alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit nu dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea sub influența alcoolului. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Recomandările redacției