Un sondaj online arată că peste 88% dintre părinți vor să-și trimită copiii la școală cu prezență fizică

0
211

Peste 88% dintre părinţii participanți la un sondaj online, făcut de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, consideră că pe data de 13 septembrie cursurile pot ȋncepe cu prezenţă fizică. Cu toate acestea, decizia ar trebui lăsată de autorități în mâna părinților, legat de ce școală ar trebui să urmeze copiii lor în acest an, online sau fizică, conform edupedu.ro.

Sondajul nu are o metodologie, ci are la bază doar un chestionar pe care l-a completat cine a vrut, pe baza unui link. „La acest chestionar au răspuns ȋntr-un interval de timp scurt (circa 48 ore), un număr de 35.455 de respondenţi”, potrivit documentului. Calitatea de părinte care are copilul în sistemul de educație a fost verificată printr-o întrebare – 36,6% dintre respondenţi menţionează că au copilul ȋn ciclul gimnazial, 30,2% au copilul ȋn ciclul primar, 25% ȋn ciclul liceal şi doar 8,2% au copilul ȋn ciclul preşcolar. Conform opțiunilor bifate de cei care au completat formularul, participanții locuiesc preponderent ȋn zona urbană (70,9%), au ȋn majoritate studii universitare şi postuniversitare (55,2%), cu vârste cuprinse ȋntre 30 – 49 de ani (87,4%) şi sunt proponderent femei (85,5%).

La ȋntrebarea ”Sunteți o persoană vaccinată împotriva SARS-CoV-2?” 47,9% dintre părinţii respondenţi declară că nu sunt vaccinaţi, 43,2% sunt vaccinaţi iar un procent de 8,9% nu au dorit să răspundă.

 

Conform CNCAV, pe 29 august în România fuseseră imunizate 5.117.809 de persoane, adică 26.36% din total.

Referitor la intenţia de vaccinare (dintre părinţii care au declarat că nu sunt vaccinaţi), 40,1% nu sunt ȋncă decişi, 8,7% nu se pot vaccina deoarece au contraindicaţii, iar 46% nu sunt de acord să se vaccineze. Dintre cei care au răspuns că nu sunt vaccinați, 5,2% au declarat că intenţionează să se vaccineze.

 

87,6% dintre respondenţi menţionează că nu au copilul vaccinat ȋmpotriva SARS- CoV-2. Doar 7,3% afirmă că şi-au vaccinat copilul iar 5,1% nu au dorit să răspundă

Autorii sondajului au pus întrebarea părinților care au spus că încă nu și-au vaccinat copiii, dacă doresc să-i vaccineze: 55,1% afirmă că nu doresc să ȋl vaccineze, 14,9% spun că nu ȋi pot vaccina deoarece nu există vaccin pentru categoria de vârstă a copilului, şi 2,5% susţin că nu doresc să-l vaccineze deoarece are contraindicaţii. Remarcăm un procent mic, de 4,1%, al părinţilor care declară că intenţionează să-şi vaccineze copilul. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.