Un accident spectaculos a avut loc în noaptea de luni spre marți, mașina unui tânăr fiind proiectată într-o bijuterie de lângă Catedrala Catolică, în urma unei tamponări. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad, din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un tânăr de 25 de ani, din județul Gorj, în timp ce se deplasa pe Bulevardul Revoluției, banda 1, pe sensul de mers înspre Teatru, nu s-a asigurat corepunzător la schimbarea benzii de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa pe banda 2 în aceeași direcție. În urma coliziunii, șoferul responsabil de producerea evenimentului rutier, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul fiind proiectat în vitrina unei bijuterii. Conducătorul auto vinovat a fost sancționat conform OUG 195/2002, cu o amendă în valoare de 725 de lei. Polițiștii continuă cercetările. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

 

Foto: ziuadevest.ro

Recomandările redacției