Un tânăr de numai 19 ani a reușit să fure un bancomat de criptomonede dintr-un mall din Timișoara. Acesta a reușit să plece ducă aparatul până în Vinga unde l-a și ascuns. Proprietarii bancomatului și-au dat seama abia a doua zi că aparatul în care se aflau 236.000 de lei, era dispărut. Hoțul de 19 ani a scos aparatul din priza și l-a cărat până la mașină cu un utilaj de transportat paleți, însă în cele din urmă a fost prins de poliție.

Potrivit digi24 firma care deținea bancomatul a anunțat dispariția aparatului doar a doua zi. După ce au văzut imaginile de pe camerele de supraveghere, polițiștii l-au găsit pe hoț și l-au ridicat dintr-o casă din localitatea arădeană Vinga. Ofițerii au recuperat și o parte din bani, peste 180.000 de lei. Aproximativ 44.000 de lei au fost găsiți asupra hoțului, iar 8.500 erau îngropați în grădină. De asemenea, în bancomatul abandonat pe câmp se mai găseau 127.000 de lei pe care hoțul nu reușise să îi scoată.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Anchetatorii încearcă să înțeleagă de ce s-au activat atât de târziu sistemele de securitate ale aparatului și de ce era ancorat superficial, astfel că a putut fi luat pe sus și cărat cu ușurință până în parcare.

Sursa: Digi24

foto: pur ilustrativ

Recomandările redacției