Un tânăr dinamovist, apt pentru meciul de la Arad în tricoul Brașovului

0
286

După fundaşul central Vlad Georgescu, un alt tânăr jucător de la Dinamo a ajuns sub Tâmpa. Este vorba despre Laurenţiu Manole, campion „alb-roșii” din Șoseaua Ștefan cel Mare la juniori republicani B. Mijlocașul ofensiv e reprezentat de Ana Maria Reghecampf este coleg la loturile naționale cu Tănase sau Man, jucători cu care – probabil – se va revedea pe terenul „Motorul” sâmbătă. În schimb, alţi doi tineri fotbaliști doriţi insistent de oficialii ardelenilor, Patrick Petre (Dinamo) şi Vlad Mihalcea (Steaua), nu vor ajunge la Braşov. Un alt fotbalist care se pregătesște de câteva zile cu „stegarii”, fundaşul central Marian Marin, nu este încă rezolvat, astfel că sunt şanse mici să poată juca sâmbătă.
În fine, Bruno Madeira a ajuns marţi seara la Braşov și a intrat în programul normal de pregătire al echipei. „Recunosc, am fost puţin emoţionat când am intrat în vestiar, pentru că aici am multe amintiri frumoase. Nu pot face multe promisiuni, pot spune doar că voi da totul pe teren la fiecare meci. Nu ştiu dacă voi putea juca la Arad, vom vedea după antrenamentul de joi”, a spus, citat de Monitorul Expres, Bruno Madeira, care a fost împrumutat de Chiajna la Braşov, la fel ca şi Iacob şi Pană, până la finalul sezonului.
Despre alegerile tehnico-tactice la prima partidă oficială a anului a vorbit Mihai Stere.  „Vom încerca să aliniem la Arad un 11 cât mai competitiv, care să ne aducă cele trei puncte de care avem mare nevoie. Chiar dacă au venit mulţi jucători pe ultima sută de metri, pentru mine pozitiv este că aceşti jucători au venit. Florin Iacob, Bruno Madeira sau Marian Marin au demonstrat că sunt jucători valoroși. E posibil ca în primele meciuri să fie ceva pro­bleme de omogenitate, dar nu ar trebui ca aceste probleme să fie de durată. Sunt soluţii şi pentru jucătorii U19. I-am adus de la Dinamo pe Georgescu şi Manole, plus că îi mai avem şi pe cei din pepiniera proprie”, a punctat antrenorul principal al „galben-negrilor” pentru monitorulexpres.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.