Un tigru a parcurs 3.000 de kilometri în căutarea unei case noi

0
152

Tigrul, numit Walker, a călătorit aproximativ 3.000 km în nouă luni, parcurgând astfel cel mai lung traseu înregistrat vreodată de un tigru în India.
Drumul a fost moni­torizat cu ajutorul unui dispozitiv radio atașat la gâtul acestuia.
Animalul, care are în prezent trei ani și jumătate, a plecat din sanctuarul în care trăia, aflat în vestul statului Maharashtra, în iunie anul trecut iar după drumul parcurs, felina s-a oprit într-un alt sanctuar din același stat, unde este singurul animal din specia sa, relatează BBC.
Conform informațiilor GPS înregistrate cu ajutorul gulerului radio, tigrul Walker a fost în peste 5.000 de locații din șapte districte ale statului Maharashtra, în cele nouă luni în care și-a căutat o nouă casă.
Pe parcursul celor 3.000 km parcurși, animalul a intrat în contact cu oamenii o singură dată, când „a rănit accidental” o persoană care l-a urmărit într-un desiș în care se odihnea. Din fericire, bărbatul a scăpat cu răni ușoare.
Acum, cei care se ocupă de bunăstarea animalelor din sălbăticie, se gândesc dacă ar trebui să aducă o femelă în sanctuar pentru ca Walker să aibă o parteneră.
Tigrii nu sunt creaturi solitare, spun ei, și au un instinct natural de împerechere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.