Un tir a fost tras pe dreapta, fiind plin cu produse presupuse contrafăcute

0
341
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Inspectorii vamali ai Serviciului supraveghere şi control vamal din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara au reţinut, în data de 17 iunie 2021,  33578 articole îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii (ceasuri, portofele, genţi, curele) susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală. Adică este vorba de produse contrafăcute. În data de 03.06.2020, la solicitarea lucrătorilor poliţiei de frontieră din cadrul Punctului de trecere a frontierei Vărșand, s-a efectuat un control vamal asupra unui automarfar înmatriculat în România, condus de un cetăţean turc, care transporta articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte sub supraveghere vamală, din Turcia către Belgia.   „În urma controlului vamal amănunţit, efectuat de echipa formatǎ de inspectorii vamali ai Serviciul de Supraveghere şi Control Vamal din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara, au fost identificate 38050 articole îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii (ceasuri, portofele, genţi, curele) în valoare de 120.000 euro, susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală. De asemenea au mai fost găsite și 181 colete conținând 8705 articole îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii fără marcă protejată, sustrase de la control vamal.   Autoritatea vamală a procedat la reţinerea bunurilor, precum şi verificarea, la reprezentanţii titularului de marcă, a tuturor bunurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală.   În cauză  a fost deschis dosar de cercetare penalǎ întrucât fapta ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă prevăzută de articolul 270 alin (2) lit a) din Legea 86/2006 privind Codul vamal al României”, spun cei de la  Finanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.