tirUn TIR încărcat cu produse de cofetărie s-a răsturnat aseară pe Drumul Naţional 7, între localităţile Căpruţa şi Nicolae Bălcescu, după care a luat foc. Traficul rutier și cel de pe calea ferată din apropierea DN 7 a fost blocat timp de mai multe ore. „Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit pe DN 7, în zona localităţii Bătuţa, unde un autocamion s-a răsturnat de pe carosabil pe calea ferată şi a luat foc. Am intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de tip SMURD. Au fost anunţaţi colegii de la Regionala de Căi Ferate pentru a întrerupe curentul pe magistrală pentru a se putea interveni la stingerea incendiului, de asemenea, DN 7 şi magistrala de cale ferată Nădlac-Arad-Bucureşti au fost blocate. Din primele date, se pare că remorca s-a desprins de capul tractor”, a declarat imediat după accident purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca. La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD. Traficul rutier pe DN7 Arad – Deva a fost blocat, la kilometrul 473+280 de metri. Şoferii au putut folosi ruta ocolitoare: Săvârşin- Birchiş – Bata – Lipova (DJ 707B şi DJ 682). Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce, accidentul a avut loc pe fondul carosabilului umed, când într-o curbă, TIR-ul a derapat şi s-a răsturnat, cabina căzând peste liniile de cale ferată, în timp ce remorca s-a prăbuşit pe şosea. Aceasta spune că atât şoferul cât şi ajutorul şoferului au ieşit singuri din cabina TIR-ului. Echipajul SMURD l-a preluat pe ajutorul şoferului şi l-a transportat la spital deoa­rece acesta acuza dureri toracice.
Claudia Untaru Crețu

Recomandările redacției