Un tramvai cât o dorință…

0
290

O vorbă din folclor zice că după tramvaie și după femei nu este bine să alergi. Un bun prieten a alergat. Nu după femei. Ci după tramvai și s-a ales cu mâna ruptă. Mai exact ce s-a întâmplat? „Era duminică seara, după ora 20. Doream să prind tramvaiul de ora 20,37, din stația Primărie. Eram în dreptul Finanțelor, în dreptul fostei stații de tramvai, când mă uit la ceas. Era ora 20,31.  Deci timp era berechet. Merg liniștit. Deodată aud un zgomot de tramvai. Întorc capul: Era numărul trei, cel pe care vroiam să-l prind. Stătea la stop. Eu eram  cam în dreptul platoului din fața Palatului Administrativ. Mi-am zis că dacă mă grăbesc ajung în stație. Rău am făcut. După câțiva metri m-am împiedicat și am căzut. Am ratat și tramvaiul și  m-am ales și cu mâna ruptă. M-am grăbit pentru că următorul tramvai venea după o oră și nu mai aveam bani suficienți la mine pentru un taxi.ˮ Cam asta a fost întâmplarea. Una nefericită, cu ghinion cum s-ar zice pentrru omul nostru. Numai că întâmplarea asta  a  făcut să ne uităm un pic asupra transportului public din Arad. De altfel, transportul public ecologic este și una dintre soluțiile  Uniunii Europene, cu privire la  protecția mediului și reducerea impactului asupra schimbărilor climatice. Însă să recunoaștem că Aradul este departe de ce se numește un transport public civilizat. Comparativ chiar cu orașe din România. Și pornim de la frecvență. În Cluj, Oradea, Brașov și Timișoara am avut prilejul să circul cu mijloace de transport  în comun.Toate erau peste cele din Arad, iar frecvența cu care soseau era una S.F. pentru noi. Chiar și în București mi s-a părut că autobuzele și tramvaiele circulă mai bine ca în Arad. La Cluj am fost chiar în luna octombrie 2020, deci în pandemie și ritmul cu care soseau autobuzele era una de neimaginat pentru noi, cei de aici. Nu mai vorbesc că erau curate, igienizate, miroseau a detergent, nu a auroloac ca la noi. Nu toate, dar acest miros este frecvent întâlnit în tramvaiele din Arad. Iar astea la prețuri mai mici ca la noi. Un bilet în Cluj costă 2,5 lei, iar un abonament pe o linie 70 de lei. Nu vorbim de frecvență. La noi seara după ora 19, în zilele de sâmbătă și duminică tramvaiele circulă din oră în oră. Totuși într-o oră se adună suficient public. Nu mai vorbim de distanțare socială, că nu are rost.  Însă problema cea mai supărătoare este faptul că de multe ori tramvaiele nu respectă orarul. Măcar ăla din oră în oră. Poate nici cazul amicului nu se întâmpla, dacă vatmanul avea …un ceas ca lumea. Dar nu cred că este vorba de ceas , ci de zicala aia cu…lasă că merge și așa.Nu mai vorbim de viteză, curățenie și vagoane friguroase. Că am cere prea mult… La Cluj, flota de autobuze este foarte nouă. Iar cele mai vechi autobuze nu cred că au mai mult de  10-15 ani. La noi  foarte multe tramvaie au făcut Primăvara de la Praga și Războiul rece. Nici nu ne mai uităm în Ungaria, Austria și alte țări, că intrăm în depresie. Dar măcar ca la Oradea sau Cluj am putea fi, în privința transportului public cel puțin. Asta dacă tot o dăm pe ecologie și reducerea emisiilor de carbon. Cum să „scoți” omul din mașină, dacă nu are alternativa unui transport public civilizat și pe care se poate baza? Așa că acum avem doar… un tramvai  cât o dorință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.