OLYMPUS DIGITAL CAMERAAproape 6.000 de kilograme de legume şi fructe transportate ilegal, au fost depistate de poliţişti.
În cadrul unei acţiuni organizate, poliţiştii de la Poliţia Oraşului Nădlac, cu sprijinul de specialitate al S.I.P.I. Arad, au descoperit aproximativ 6.000 kilograme de legume şi fructe, transportate ilegal.
În timpul unor verificări, poliţiştii au depistat doi şoferi, de 36 ani şi 41 ani, ambii din judeţul Timiş, care transportau fiecare, din Republica Ungară, legume şi fructe, fără a fi autorizaţi pentru efectuarea acestor acte comerciale.
În conformitate cu Legea nr.12/ 1990, cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă în valoare totală de 3.500 lei, iar cantitatea de legume-fructe a fost reţi­nută în vederea confiscării.

Recomandările redacției