trenTrenul internaţional „Nostalgia”, care face legătura între Bulgaria şi Budapesta, a fost implicat într-un incident, marţi noaptea, în apropiere de oraşul Lipova, judeţul Arad. Trenul, pro­prietate a unei companii feroviare maghiară, s-a desprins de locomotivă, circulând astfel câteva sute de metri.
Un dispozitiv de legătură între două vagoane s-a rupt, iar o parte din tren s-a desprins de locomotivă, câ­teva vagoane circulând separat mai multe sute de metri, deşi erau pline cu pasageri.
În urma evenimentului, nu au existat victime, dar mai mulţi pasageri s-au ales cu o sperietură groaznică. Trenul s-a pus din nou în miş­care, după mai bine de patru ore, fără va­goanele avariate. Trenul „Nostalgia” tranzitează teritoriul României, în baza unui acord încheiat cu compania feroviară ungară.
Claudia Gavra

Recomandările redacției