Dacă acum două săptămâni Sebișul a fost echipa ce a invitat la un amical divizionara a patra ce a avut etapă liberă, acum două zile Cermeiul a „agățat” Ineul pentru un ultim test înainte de începerea meciurilor pe puncte. Iar divizionara a treia din Țara Sămădăilor și-a continuat evoluțiile bune, convingătoare și au trecut și de „alb-albaștrii” pregătiți de Cristi Sculici.
După ce i-a dat gol și Sebișului, în Cupă, Matiș a punctat și sâmbătă după o centrare a lui Mihuța. Ineul a egalat până la pauză, prin Spătaru, ce a primit o pasă filtrantă, dar Nistor a înscris din nou și el după numai trei zile. De data aceasta, fundașul Cermeiului a înscris printr-o lovitură de cap pentru rezultatul final de
2-1.
După două tururi trecute în Cupă, cu mici excepții, echipa „roș-albă” a mers bine și în amicale. În partea secundă, a apărut pe teren pentru Cermei și Ionuț Tănase, fostul utist care a refuzat să semneze prelungirea cu teamul lui Ionuț Popa. „Ne-a prins bine un amical în care am putut să rulăm tot lotul de jucători. A revenit și Ovidiu Vezan și îl avem printre noi și pe Ionuț Tănase, care în așteptarea unui contract la Liga a II-a, se va pregăti alături de noi. Sigur că, în cazul în care nu-și va găsi echipă, am fi interesați să-l luăm la noi până în iarnă, dar asta rămâne de văzut. Sunt mulțumit de lot, de cum s-au mișcat băieții, mai ales că am avut și meciul solicitant cu Sebișul, în Cupă. A fost ultimul test înaintea începerii campionatului când vom debuta abrupt, în compania unei echipe ce nu concepe să rateze din nou promovarea în Liga a II-a. Dar, avem și noi șansa noastră sâmbăta viitoare la Cermei și sperăm să fim încurajați de cât mai mulți spectatori pentru că avem nevoie de ei”, a menționat Radu Anca, tânărul antrenor al Cermeiului.
Ineul și-a păstrat ritmul de competiție cu acest test aproape de casă, iar miercuri întâlnește Păulișul. „A fost un antrenament bun pentru noi, fiind liberi în această etapă de liga a 4-a și urmând un meci miercuri în etapa intermediară, acasă, cu Păulișul. Nu același lucru aș putea să-l spun despre joc. Este adevărat că reușim să construim, să ducem mingea în față, dar suferim mult la finalizare. Astăzi am avut 7-8 ocazii, dar am finalizat doar una. Mai avem mult de lucru la acest aspect”, a punctat și Cristian Sculici, antrenorul zărăndanilor.
Formații:
Cermei (repriza I): Gârlea – Rogojan, Varga, Dolga, Sztulianek – Al. Sabău, Mihuța, Vezan, Deta – Prună, Matiș
Cermei (repriza a II-a): Gârlea – Rogojan, Nistor, Pușcașu, Lupșe – Mager, Polgar, I. Tănase, Vezan – Deta, Matiș
Ineu: Iacob – Voștinar, Karmanoczky, Balint ( Mihuț), Dragoș ( Șerban) – Teședan – S. Balaci ( Denis Mâneran), M. Ponta ( Ciuciura), Spătaru (Dodu), Dănuț Mâneran ( Cirpi Berar) – Berari.

Recomandările redacției