Un urmărit naţional pentru vătămare corporală a furat 6.500 de euro şi bijuterii dintr-o locuinţă

0
221

furtUn arădean din Şiclău, suspectat de furtul a 6.500 de euro şi bijuterii din aur, a fost prins în câteva ore de la sesizarea faptei. Poliţiştii au descoperit ulterior, că pe numele acestuia, era eliberat un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.
„Poliţiştii Secției nr. trei de Poliție Rurală Chișineu–Criș au reuşit identificarea principalului suspect în cazul unui furt din locuinţă, cu prejudiciu de 6.500 de euro şi bijuterii din aur. În data de 29 octombrie, poliţiştii au fost sesizaţi des­pre faptul că, prin forțarea ușii, persoane necunoscute au sustras din imobilul aparţinând lui S. C., în vârstă de 42 de ani, din Șiclău, suma de 6.500 de euro și 20 de grame de bijuterii din aur”, a declarat pur­tătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tu­duce.
În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii Secției nr. trei de Poliție Rurală Chișineu-Criș şi de la Postul de Poliție Grăniceri, în dimineața zilei de 30 octombrie, a fost depistat principalul suspect în acest caz, în persoana lui Ciprian R., în vârstă de 23 de ani, din Șiclău. Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a constatat că  suspectul este urmărit național, având emis pe numele său, un mandat de executare a pedepsei în­chisorii de trei luni, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală. Tânărul a fost reţinut, pe bază de or­donanță de reținere, urmând să fie prezentat magistraţilor Judecătoriei Chișineu-Criș cu propunere de arestare preventivă.
De menţionat că, poliţiştii au mai pus în aplicare două mandate de executare a pedespei cu închisoarea. Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au depistat două persoane pe numele cărora există emise mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea.
Astfel, în colaborare cu poliţiştii Posturilor de Poliţie Pilu şi Zărand, l-au depistat pe raza localităţii Văr­şand, pe Robert C., în vârstă de 31 de ani, din aceeaşi localitate, condamnat la cinci ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar în colaborare cu poliţiştii de la Postul de Poliţie Frumuşeni, a fost depistat, pe raza municipiului Arad, Manuel F., de 29 de ani, din Fântânele,  urmă­rit naţional, pe numele căruia Tribu­nalul Arad a emis un mandat de executare a unei pedepse de şapte ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Ambele persoane au fost încarcerate la Penitenciarul Arad.
(C.G.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.