Citeam recent că discursul rostit de Martin Luther King în august 1963, în fața a 250.000 de oameni strânși la Lincoln Memorial, cu ocazia marșului spre Washington, a fost unul dintre cele mai puternice și apreciate discursuri din istorie. Intitulat „I have a dreamˮ (Am un vis), discursul sintetizează principalele doleanțe ale comunității afro-americane din America acelor vremuri.

În cele ce urmează, aș vrea să vă spun că, după ce am citit despre discursul lui Martin Luther King, am avut și eu un vis, deși nu sunt lider al vreunei comunități, deși nu sunt implicat politic mai mult decât  locuitorii acestei țări care nu fac parte din niciun partid și am foarte puține simpatii pentru cei care participă cu șanse la cursele electorale de anul acesta. Este, dacă vreți, visul unui simplu arădean, care se confruntă cu aceleași probleme cu care vă confruntați și dumneavoastră, care este foarte nemulțumit atunci când dă cu mașina prin gropile de pe arterele principale ale municipiului, care este revoltat că trebuie să plătească un preț mult prea mare pentru energia termică, care nu înțelege de ce impozitele cresc extrem de mult, iar rezultatele administrației publice lasă de dorit.

În visul pe care l-am avut se făcea că locuiam într-un oraș bine administrat, unde raportul dintre banii încasați sub diverse forme de la localnici și serviciile de care aceștia beneficiau era unul corect, unde căldura nu se pierdea pe rețea, astfel încât pierderile nu trebuiau să fie suportate de consumator, pentru că retehnologizarea societății furnizoare a fost făcută la timp; visam că cele mai multe blocuri din oraș erau reabilitate termic, operațiune care, a fost făcută la momentul oportun, astfel încât locuitorii altor orașe să ne invidieze, în loc să le fie milă de noi. Am mai visat că aveam suficiente locuri de parcare, iar prețurile percepute de cei care le administrau erau decente, astfel încât primarul nu se mai simțea obligat să dea lecții proprietarilor de mașini, spunându-le că trebuiau să se gândească înainte a a-și cumpăra mașina că aceasta va fi greu de parcat, nu să vină acum să dea vina pe Primărie. Mai visam că proiectele administrației locale țineau cont de o regulă de aur, cea a bunului-simț, care nu permite construirea unor piste de biciclete doar ca să fie făcute, adică pe carosabil, obligându-i pe bicicliști să circule printre mașini, cum o făceau și înainte și în plus respectivele piste nu duc la reducerea locurilor de parcare, care și așa sunt greu de găsit. Se mai făcea că în zona noastră nu aveam politicieni cu două sau mai multe fețe, care astăzi cer demisia unor directori care nu răspund la comenzi, iar mâine, sar în sprijinul acestora, după ce au căzut la înțelegere, lăsându-și în ofsaid colaboratorii apropiați, iar edilii nu dădeau vina pe Guvernul ostil și ticălos pentru toate nerealizările lor.

Din păcate, s-a făcut dimineață și m-am trezit tot în Aradul zilelor noastre, iar șansa schimbării nu se prea întrezărea.

Recomandările redacției