Când va preda bocancii, Angelo Niculescu va avea mari probleme. Şi asta pentru că de câteva zile, Unciu Cătănuţă, sufletul galeriei săvârşi­nene a plecat în rai să comenteze fotbal cu Sfântul Petru şi îi va cere socoteală pentru că la Mondialul din 1970 nu l-a introdus pe Dobrin pe teren.
Mic de stat, dar mare la sfat, Unciu Cătănuţă a fost martor la toate meciurile cruciale ale Naţio­nalei ori echipei UTA. Adept al fot­balului clasic, cu faulturi ,,engle­zeşti”, nu ezita nici un moment să intre în teren pentru a cere socoteală arbitrilor atunci când aceştia greşeau.
De altfel, pentru comportamentul său spumos veneau la meciuri trei sferturi dintre spectatorii din peluza stadionului de la poalele Ce­tăţuiei.
Dedicat trup şi suflet sportului rege, nu accepta nici un compromis iar dacă făceai greşeala să intri cu el în dispute, nu mai aveai nici o şansă. Ştia fotbal cât toţi analiştii şi comentatorii care îşi dau în stam­bă pe marginea meciurilor la ore de maximă audienţă.
A fost primul contestatar al lui Hagi, pe care îl considera un zero în faţa lui Dobrin.
Prieten de pahar cu membrii generaţiei de aur ai UTA, considera fotbaliştii din ziua de azi nişte cocalari drogaţi şi plini de fiţe, care nu mai au nimic în comun cu marea performanţă.
Cu toate astea, la Europenele din 2000 şi-a dat jos celebra-i pălărioară în faţa performanţei tricolorilor cu Anglia, şi l-am purtat pe braţe prin tot Săvârşinul, într-o emulaţie bahică ce aducea cu zilele însângera­tului decembrie 89. De asta i-a luat apărarea lui Ganea când a strâns de grumaz un arbitru cicălitor la naiba ştie ce meci, pe care l-am urmărit în direct la Neagra. Fără sonor, bine­în­ţeles, pentru că nici un comentator nu putea să-i depăşească decibelii, şi oricum ştia mai bine echipele de­cât ei.
Nu trebuie uitat că Unciu a fost şi un mare dinamovist, specie aflată pe cale de dispariţie în Săvârşinul de azi, un alt titan al echipei de aur şi anume portarul Liţu zis Robocop rămânând fără confrate într-ale culorilor alb roşii. Dar recunoştea performanţa şi nu ezita să-i suduie ca la uşa cortului atunci când o dădeau în bară. Pe lângă durerea pierderii iubitei sale soţii, lucru care l-a măcinat cu atâta patimă încât s-a pră­pădit la câteva săptămâni de la moartea ei, Unciu a plecat la îngeri cu o altă mare piatră pe suflet, şi anume conducerea FRF. Făcea cu nervii când vedea la TV clica lui Mircea Sandu, şi nu ezita niciodată să explice cum îi va ,,strujeli” cu un co­sor făcut dintr-o coasă pe care o avea în şură.
De ameninţările sale nu scăpa nimeni, şi a fost primul care în calitate de lider al delegaţiei săvârşinene la meciul de comă UTA – Rocar a mirosit că e blat şi l-am ajutat să sară de pe mantinelă în teren să pună nevolnicii urmaşi ai lui Petchovski la punct.
La fel şi pe arbitrii al căror adversar de temut a fost în toţi anii în care s-a îngrijit de terenul din Săvârşin de parcă ar fi fost copilul pe care nu l-a avut niciodată.
De acum încolo nu va mai avea nici un farmec să mă uit cu amicii la meciuri iar apoi să le comentăm dimineaţa la o cafea cu sare, antimahmureală. Unciu s-a dus odată cu temperamentu-i vulcanic şi vorbele-i de duh, dar sunt sigur că ne va ve­ghea din lumea cealaltă, iar când ne vom vedea acolo ne va reproşa dacă vom fi acceptat un arbitraj scandalos fără să oprim meciul intrând pe teren cu stoborul de la gardul ce îl împrejmuieşte.
Dormi în pace unciu Cătănuţă. Şi ţine-ne un loc lângă tine când ne-o veni timpul să vizionăm iar meciuri împreună. Dumnezeu să te Ierte. Şi după vorba ta, „să te îmburde-n Rai“!

Recomandările redacției