Rusia a adoptat vasta reformă constituţională ce ar urma să-l autorizeze pe Vladimir Putin să rămână la Kremlin până în 2036, un referendum denunţat de opoziţie care apreciază că este o manevră pentru a-şi menţine controlul asupra ţării, scrie AFP, relatează Agerpres. Ruşii au validat cu 74,1% din voturi aceste amendamente care, pe lângă problema mandatelor preşedintelui în exerciţiu, introduc, de asemenea, principiile sale conservatoare în Constituţie, potrivit rezultatelor din circa 30% din birourile de vot repartizat pe imensul teritoriu rus şi difuzate miercuri de Comisie electorală centrală. Rata participării a fost de aproximativ 65%.

Rezultatul scrutinului era de aşteptat, din moment ce reforma a fost aprobată de parlament la începutul anului iar noul text al Constituţiei se găseşte deja de vânzare în librării. Vladimir Putin le-a cerut marţi ruşilor să garanteze „stabilitatea, securitatea şi prosperitatea” ţării pe care se laudă că a scăpat-o de haosul post-sovietic. Scrutinul prevăzut iniţial pentru 22 aprilie, a fost însă amânat din cauza epidemiei de coronavirus. Pentru a evita o afluenţă prea mare în secţiile de vot fără a afecta participarea, el s-a desfăşurat o săptămână, de pe 25 iunie până pe 1 iulie. Amendamentul cel mai controversat: cel care îi acordă lui Vladimir Putin posibilitatea de a rămâne la Kremlin două mandate în plus, până în 2036. O necesitate, în opinia sa, deoarece clasa politică nu trebuie să-şi piardă timpul cu „căutarea posibililor succesori”. Alte revizuiri întăresc prerogativele prezidenţiale, cum sunt numirile şi destituirile de judecători. La aceasta se adaugă o indexare a pensiilor, „credinţa în Dumnezeu” înscrisă în Constituţie, la fel şi căsătoria ca instituţie heterosexuală. Copiii sunt înscrişi ca „prioritatea cea mai importantă a politicilor publice”, iar statul trebuie să le insufle „patriotismul, civismul şi respectul strămoşilor”.

Recomandările redacției