Unde merg SRI-ştii când merg la pensie?

0
267

O întrebare care macină multă lume pasionată sau nu de serviciile de informaţii. Am auzit cu toţii legendele cu ofiţerii din SRI care, deşi ies la pensie, de fapt rămân activi şi mai fac mici favoruri foştilor colegi, mai află o informaţie, mai vede câte-o întâlnire de taină, mai află despre o afacere necurată. Că o fi adevărat sau nu, doar domnii de la SRI pot ştii şi cei pensionaţi. Cert e că la Arad, încet, încet, descoperim unde merg anagajaţii SRI care ies la pensie, desluşind astfel un mister de zeci de ani. Unii dintre ei nu se duc nici la vreo firmă de detectivi, nici la firme de pază, nici la vreo multinaţională, cum se obişnuieşte în alte zone. Din motive necunoscute, veteranii de la SRI aleg să se retragă la organizaţia de pensionari a… PSD Arad.
Da, aţi auzit bine. La PSD Arad, la organizaţia de pensionari, s-a format un mic cuib, conspirativ sau nu, rămâne de văzut, o celulă informativă, al cărui scop încă nu-l cunoaştem, dar cert e că echipa există şi e bine sudată, ajungând chiar în vârful piramidei pensionarilor, acaparând, practic, organizaţia cu pricina. Aşa de bine s-au înfipt sereiştii rezervişti din PSD Arad încât au ajuns să-şi lase moştenire funcţia de preşedinte al pensionarilor social-democraţi, motiv pentru care colegii lor încă activi ar trebui să fie invidioşi pe mai experimentaţii foşti lucrători în serviciile secrete. Dacă până mai lunile trecute organizaţia de pensionari a PSD Arad a fost condusă de un fost angajat SRI Arad (plutonier, din câte se aude, informaţii despre adevăratul grad fiind imposibil să aflăm, fiind vorba de o instituţie secretoasă), acuma se pregăteşte intens pe marginea terenului un alt fost „spion“. Sau pion, mă rog. Cică fostul preşe­dinte al pensionarilor a redevenit activ, nu la SRI, ci la un fond de vânătoare pe care-l păzeşte să nu ajungă haitele de vânători pe plantaţia boss-ului sau haitele de mistreţi în apropierea doamnei Ela (mica Artemis), care obişnuieşte să iasă la vânat, pe înserat. Aşa că preşedintele pensionarilor PSD n-a mai putut fi preşedinte. În schimb, a lăsat locul cald moştenire unui alt coleg, fost angajat SRI şi el (cică a fost şofer pe la SRI, iar nu ştim sigur, că n-avem acces la baza de date). Iar tovarăşul cu pricina urmează să fie pus pe funcţie, cu surle şi trâmbiţe, luna aceasta, urmând să facă parte ca preşedinte al pensionarilor din echipa de elită, adică biroul permanent care conduce PSD Arad.
Ce-or avea ăştia de la PSD de le place aşa mult de pensionarii de la SRI, e greu de spus. Or fi unii de la PSD pasionaţi de filmele cu şpioni, că altfel nu se explică de unde atâta aplecare către zona asta. Avem totuşi un sfat pentru ei, dacă tot vor să-şi facă un serviciu de informaţii la ei în partid. Luaţi, măi, fraţilor, pensionari adevăraţi, adică colonei în rezervă, maiori, căpitani etc. Nu de alta, dar un partid ca PSD, recunoscut în trecut pentru calitatea oamenilor pe care îi promovează, e păcat să fie condus de foşti şoferi sau plutonieri de la SRI. Mai ales la organizaţia de pensionari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.