De la începutul lunii iulie se desfășoară, la 40 de kilometri de Viena, un festival de operăîn aer liber, considerat de către critica de specialitate ca fiind unul dintre cele mai valoroase din lume. Romersteinbruch St. Margarethen este un festival situat în locul unei foste cariere de piatră care dateazăîncă din timpul romanilor. Un grup de intreprinzători, printre care se numărăși urmașul familiei nobiliare Esterhazy, familie care în secolul XVIII l-a avut printre angajați pe Joseph Haydn și care prin implicarea și influența lor au reușit să pună serios amprenta pe dezvoltarea artei în general, a văzut în această banală carieră de piatră posibilitatea declanșării unei afaceri de mare succes. Astfel căîn anul 2014, cele aproape 6.000 de locuri sunt, seară de seară, ocupate aproape în totalitate de către publicul iubitor de operă. Deși biletele sunt deținute de persoane venite din întrega lume, majoritatea spectatorilor sunt austrieci și în special persoane în vârstă.

Anul acesta a fost pusăîn scenă, într-o montare grandioasă, opera Aida de Giuseppe Verdi.

În pauza spectacolului (deși opera are patru acte există o singură pauză mare de jumătate de oră) îmi place să mă plimb printre spectatori, să le văd obiceiurile, tabieturile, gusturile. De regulă, sunt oameni trecuți de prima tinerețe, oameni maturi, educați, bine îmbrăcați dar cât se poate de simpli. Savurează lucruri simple, cum ar fi niște covrigei sărați, total plictisitori și fără gust din punctul meu de vedere, sau un sandvici ușor, din pește, încadrat de două felii de pâine care arată ca de gumă. Majoritatea beau vin, sunt manierați și educați. Cred că nu am văzut niciodată vreun austriac beat așa cum nu am văzut vreunul care să nu bea. Toți, dar absolut toți, sunt senini, zâmbitori și cât se poate de prietenoși. Intrăîn vorbă cu oricine cât se poate de lejer și întotdeauna te dezarmează cu un zâmbet sincer și cald. Nu apuci să vezi o fațăîmbufnată, iar tristețea și gândurile negative nu și le iau cu ei. Râd, glumesc și se simt bine. Nu îi auzi vorbind despre lucruri negative și de obicei tratează subiecte care să provoace o bună dispoziție.

De multe ori, pierzându-mă printre ei, măîntreb cum de nu se plâng de oboseală, având în vedere ora relativ târzie (în concepția noastră) de începere a spectacolului, 20.30, și mai ales având în vedere când se termină– aproape de unu noaptea.

Spectacolul este open air, în aer liber, deci este supus capriciilor vremii. Singurul motiv pentru care o reprezentație poate fi întreruptăîl reprezintă vântul foarte puternic sau o furtună cu tunete și fulgere. În rest, spectatorii sunt dotați cu pături și pelerine de ploaie, astfel încât nici măcar ploile puternice, atâta timp cât nu apar fulgerele și tunetele, nu îi poate opri de la a asculta operă.

Pentru mine și pentru restul colegilor mei din România este un adevărat miracol să văd cum, în timpul ploii, mii de oameni, în majoritatea lor vârstnici, stau liniștiți și netulburați să asculte muzică. Fețele lor nu se schimbă, rămân la fel de senine și nu se chircesc de la picurii de ploaie. Nici nu se plâng că, vai, ce răceală o să-i pască.

Într-una din seri a plouat atât de tare, chiar de Sfântul Ilie, încât am avut convingerea că s-a pogorât iadul pe pământ. Spectacolul a fost întrerupt numaidecât și am crezut că putem merge acasă. Eu eram deja în parcare unde am așteptat mai bine de oră să se oprească ploaia după care am fost ferm convins că vom pleca. Spre surprinderea mea, spectatorii au așteptat liniștiți să se oprească ploaia, fără a fi nici măcar speriați de ea, după care s-au așezat la locurile lor pentru a urmări continuarea spectacolului.

A fost o lecție pentru mine, care m-a ajutat săînțeleg că niște bătrânei simpatici știu cum să aprecieze fiecare moment din viața lor și că orice furtună e trecătoare.

 

 

Recomandările redacției