autocarDupă tragedia din Muntenegru, acolo unde în autocarul morţii şi-au găsit sfârşitul 18 oameni, s-a cercetat unde ar fi mai indicat să te aşezi într-un autovehicul pentru a scăpa dintr-un eventual accident rutier.

Experţii de la Popular Mechanics (n.r. – revistă de ştiinţă americană) au stabilit că cele mai multe accidente în care sunt implicate autocarele au drept cauze nu coliziunile frontale, aşa cum am fi tentaţi să credem, ci cele laterale. Acestea din urmă provoacă şi cele mai multe victime, mai ales din cauza expunerii la ferestre a pasagerilor. Aproape la fel s-a petrecut şi în cazul din Muntenegru, în care a fost implicat autocarul românesc şi care e catalogat de specialişti ca accident de muncă.

Deci, dacă eşti fatalist, evită locurile de la fereastră, deşi priveliştea poate fi un bun companion de călătorie, şi aşază-te pe rândurile de lângă coridor şi cât mai spre spatele vehiculului. Sunt recomandate şi scaunele aflate în spatele şoferului, căci asigură o protecţie sporită în cazul unui impact frontal. Pe de altă parte, autocarul implicat în accidentul din Muntenegru a fost reparat chiar înainte de a pleca în excursie. Proprietarul firmei de transport, care ieri a dat din nou declaraţii în faţa procurorilor, spune că maşina era de ultimă generaţie şi că a fost cumpărată nouă din Germania.

Accident cu răniţi în Hunedoara

Un autocar în care se aflau 24 de turişti slovaci a derapat, ieri dimineaţă, pe DN 7, în judeţul Hunedoara, ajungând într-un şanţ. Două persoane au fost transportate la spital, poliţiştii hunedoreni deschizând, ulterior, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în urma incidentului. “Accidentul s-a produs pe fondul oboselii”, a declarat şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Hunedoara.

SURSA: Libertatea.ro

 

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției