Oricât de tare încearcă unii și alții să nege, poporul acesta trece prin vremuri grele. Nu mai are încredere în nicio guvernare. Oamenii sunt pur și simplu disperați, din toate punctele de vedere. Ținând cont de faptul că după anul 1989 a fost mințit de toți care s-au perindat pe la guvernare, lumea este total îndreptățită să nu mai aibă încredere în nicio „soluție salvatoare“ venită din gura vreunui politician.

De ce spun asta? Pentru că dacă vezi stând de vorbă două sau mai multe persoane, le auzi: „Doamne, ce vremuri am putut ajunge!“. Iar toate acestea sunt datorită politicienilor, pe care nu îi interesează că moare poporul sau că spitalele sunt arhipline. Sau că nu sunt medicamente, că lumea moare pe capete pe holurile sau în fața spitalelor. Că doară ei o duc bine mersi. Nu au pentru ce să își facă probleme. Pentru ei se eliberează și un întreg etaj de spital dacă e nevoie. Sau, mai mult, nici măcar nu se internează în spitalele din România, ci se tratează, pe banii noștri, în clinici private de lux din străinătate.

Ei mai au încă trei ani scaunele călduțe, dar nu se știe dacă, în cazul unor alegeri anticipate, câți vor mai ajunge acolo, la locurile călduțe și moi. Cu siguranță, foarte puțini.

Să nu credeți că cei din opoziție nu vor fi la fel de taxați precum cei de la guvernare. Parcă te scârbești să te mai și uiți la televizor când îi vezi rânjind cu gura până la urechi, în timp ce morgile nu mai pot face față la numărul uriaș de morți. Multe dintre aceste persoane, care acum au ajuns în saci și nu mai au loc nici măcar pe un raft la morgă, le-au dat votul cândva celor care acum se afișează rânjind batjocoritor pe la televiziuni și media.

Guvern este greu de crezut că vom avea, pentru că asta se urmărește: să nu avem. Iar ce s-a întâmplat cu PNL-ul, de asta se fac vinovate cele trei persoane: președintele Klaus Iohannis, Cîțu și Orban.

Cei trei au reușit să dezbine singurul partid istoric, iar PSD-iștii râd pe la colțuri. Acum le râd în nas peneliștilor: „uite bobul, nu e bobul“… Întotdeauna acest partid a umblat cu șmecherii. Ei fac bine, ei știu totul, dar niciodată nu au stat până la terminarea mandatului. Așa că de ceea ce se întâmplă acum în țară nu sunt vinovați doar cei de la guvernare, ci și opoziția. Trebuia să îi oprească, să iasă mai vehement, nu să râdă pe la colțuri, să se bucure și să savureze cum ajung românii la cea mai adâncă groapă posibilă a existenței, iar acum să arate cu degetul. Trebuiau să spună STOP! Până aici! Că moare atâta popor!

Din păcate, însă nu avem de a face decât cu gargară politică din partea tuturor celor care împart această scenă a rușinii și a imposturii.

Recomandările redacției