uavRecenta modificare prin ordonanţă de urgenţă a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 în sensul în care se acordă universităţilor dreptul de-a organiza colegii pentru studii postliceale este primită şi privită de conducerea Universităţii Aurel Vlaicu Arad ca o măsură necesară şi benefică. În spiritul acestei modificări, UAV a anunţat public că pentru anul şcolar 2014 – 2015 vor fi înfiinţate astfel de colegii la fiecare facultate care funcţionează în universitate. Conform conducerii UAV, în colegiile postliceale care vor fi înfiinţate se pot înscrie şi absolvenţi de liceu care au certificatul de absolvire dar n-au trecut examenul de bacalaureat. „Programa după care vor studia cei înscrişi în primul an de studii postliceale va fi identică cu cea după care vor studia studenţii facultăţii. Noutatea constă în faptul că studenţii la postliceală care s-au înscris fără diplomă de bacalaureat pot susţine acest examen în anul imediat următor. Este o şansă care se acordă celor care n-au trecut examenul de bacalaureat în anul absolvirii liceului, o măsură binevenită deoarece foarte mulţi absolvenţi nu vor mai pierde un an întreg fără nici un folos”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedinta Consiliului Academic al UAV.

Potrivit ordonanţei de urgenţă, cifrele de şcolarizare vor fi aprobate de Senatul universităţii, iar taxele de şcolarizare vor fi suportate în totalitate de studenţi, universitatea obligându-se să-i pregătească gratuit şi pentru examenul de bacalaureat. „Taxa de şcolarizare pentru primul an de studii postliceale, de 1.200 de lei, şi angajamentul nostru de-ai pregăti gratuit pentru susţinerea examenului  de bacalaureat în anul următor este încă o dovadă că se urmăreşte sprijinirea tinerilor, şi nu altfel de interese. Este într-adevăr o şansă acordată lor, o şansă pe care ei trebuie s-o folosească din plin, iar noi ne angajăm să-i sprijinim oferindu-le toate condiţiile şi tot concursul”, a declarat prof. univ. dr. Ramona Lile, rector al UAV.

Printre beneficiile pe care le provoca avea această măsură, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ a enunţat un adevărat „lanţ al slăbiciunilor” care ar trebui să dispară. „Relativizarea bacalaureatului prin preluarea în ciclul postliceal a celor care n-au trecut acest examen şi pregătirea lor pentru examenul din anul următor va avea ca efect scăderea presiunii pe tinerii liceeni şi, în consecinţă, se va diminua semnificativ fenomenul «meditaţiilor», care-i costă enorm pe părinţi şi de multe ori n-au nici un rezultat, dovadă fiind faptul că mulţi liceeni «meditaţi» nu trec examenul de bacalaureat. În acelaşi timp, nemaiexistând presiunea acestui examen, şi tentaţia fraudării se va micşora simţitor. În concluzie, credem că este o măsură nu doar de salutat, ci şi salutară”, a spus prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

Pentru înscrierea la studiile postliceale în colegiile UAV sunt necesare o cerere de înscriere, certificatul de naștere (copie legalizată), carte de identitare (copie legalizată), foaie matricolă, adeverință medicală dela medicul de familie din care să rezulte că solicitantul este clinic sănătos și apt pentru calificarea profesională pe care vrea s-o dobândească, şi certificatul de căsătorie acolo unde este cazul.

Recomandările redacției