Universitatea Aurel Vlaicu a obţinut un certificat ISO 9001 valabil până în 2017

0
377
UAV
Reprezentanţii UAV susţin că evaluarea făcută de TÜV Rheinland arată adevărata faţă a instituţiei de învăţământ

Universitatea Aurel Vlaicu  a reuşit să obţină, recent, un prestigios certificat care atestă calitatea actului de învăţământ.  Este vorba despre un certificat ISO 9001 emis de  TÜV Rheinland prin care se recunoaşte că sistemul de management al calităţii implementat în universitate îndeplineşte cerinţele internaţionale. „Certificatul a fost obţinut pentru o perioadă de trei ani,  în urma procesului de audit  desfăşurat în două etape în universitate în  cursul lunii septembrie. Evaluarea la care am fost supuşi a urmărit toate palierele universităţii, atât palierul învăţământ-educaţie, cât şi palierele de cercetare-inovare, resurse umane, activitatea studenţilor, angajabilitatea, consilierea în carieră, resurse umane, financiar-contabil. Vreau să le felicit pe această cale pe doamna prorector, prof. univ. dr. Florentina Munteanu şi pe doamna conf. univ. dr. Monica Lungu şi pe toţi colegii noştri, pentru că s-a făcut un efort serios”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al UAV.   De menţionat că seria standardelor ISO ajută organizaţiile indiferent de domeniul de activitate să proiecteze, să implementeze, să menţină şi să îmbunătăţească continuu eficienţa sistemului. „Faptul că s-a obţinut această certificare reprezintă o realizare a universităţii noastre, în special a domnei prorector, a decanilor şi a colegilor. S-a dovedit încă o dată preocupările managementului universităţii faţă de studenţi şi angajatori, precum şi faţă de cei care sunt beneficiarii rezultatelor cercetării desfăşurate în universitate”, susţine prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV. La rândul său, prof. univ. dr. Florentina Munteanu a ţinut să menţioneze că obţinerea acestui cerificat nu reprezintă un sfârşit de drum. „Obţinerea certificatului nu înseamnă doar că implementăm un sistem de management al calităţii, ci că trebuie să lucrăm în continuare pentru îmbunătăţirea lui şi să atingem cote cât mai înalte”, susţine prorectorul UAV. „Implementarea cu succes şi menţinerea unui sistem de management al calităţii pentru realizarea unui învăţământ de performanţă, pentru îmbunătăţirea continuă a nivelului calităţii serviciilor şi proceselor pe care le desfăşoară universitatea  este o preocupare permanentă a managementului universităţii”, a ţinut să precizeze conf. univ. dr. Monica Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.