uavUniversitatea „Aurel Vlaicu” din Arad i-a primit astăzi pe elevii din clasele terminale la o nouă ediţie a Târgului Educaţiei Universitare. Adolescenţi de la toate liceele din Arad au avut astfel ocazia să îşi procureze broşuri, să viziteze standurile fiecărei facultăţi, să pună întrebări profesorilor şi să viziteze sălile şi laboratoarele universităţii de stat, asta după ce au fost întâmpinaţi cu invitaţii şi urări  de preşedintele Consiliului Academic, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ; rectorul universităţii, prof. univ. dr. Ramona Lile; inspectorului şcolar general  al judeţului Arad , prof. Claudius Mladin; preşedintele Ligii Studenţilor din UAV, Cosmin Bahnean.  „Vă doresc, în primul rând să luaţi bacalaureatul; consider că simularea a fost doar un avertisment. Ba chiar vă rugăm să aveţi succes, nu numai vă urăm! Staţi cu burta pe carte, învăţaţi serios de tot şi sigur veţi avea o notă bună la bacalaureat! Eu vă aşteptsă deveniţi studenţii universităţii noastre(…). Astăzi aveţi şansa să vedeţi singuri acest complex extraordinar, Complexul Universitar M. Puteţi să descoperiţi astfel singuri baza noastră materială de excepţie”, a spus prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.  „Mă bucur că sunteţi într-un număr atât de mare alături de noi. Mulţumim cadrelor didactice şi Inspectoratului Şcolar Judeţean, care au făcut posibil ca voi să ne cunoaşteţi pe noi la noi acasă. Vă invităm să vedeţi baza noastră materială, să ne vedeţi laboratoarele, să cunoaşteţi cadrele didactice (…) şi vă doresc multă baftă la bacalaureat!”, a adăugat prof. univ. dr. Ramona Lile.  „Aş vrea să reţinem cu toţii un singur lucru: noi, cei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, cei care conducem destinele învăţământului preuniversitar, şi cei de la UAV suntem aici pentru a vă oferi cele mai bune condiţii. Chiar dacă la prima vedere sala vi se pare neîncăpătoare, eu vă asigur că această universitate de prestigiu vă poate satisface orice doleanţă. Vă urez succes maxim pentru examenul care bate la uşă!” , a completat prof. Claudius Mladin.

Recomandările redacției