Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prin  Asociația pentru cultură, educație și tineret „Vasile Goldiș” Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Revista „Studii de Ştiinţă şi Cultură” Arad, a organizat, vineri, 20 octombrie 2017, în Aula „Ștefan Cicio Pop”, cea de-a VI-a ediție a Colocviului Internaţional „EUROPA: Centru şi margine, cooperare culturală transfrontalieră”, manifestare științifică internațională.
La eveniment au participat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele UVVG, cercetători științifici recunoscuți la nivel internațional dintre care îi amintim pe: Prof. Alvaro ROCCHETTI, Profesor emerit, Preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Psihomecanică Lingvistică (AIPL), Universitatea Paris 3, Sorbonne Nouvelle, Paris, Franţa; Prof. univ. dr. Louis BEGIONI, Vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Psiho­- mecanică Lingvistică (AIPL), Universitatea Charles-De-Gaulle – Lille 3, Paris, Franţa; Conf. univ. dr. Virginia POPOVIĆ, Universitatea Novi Sad, Serbia; Prof. dr. Brânduşa JUICĂ, Universitatea Belgrad, Serbia; Conf. univ. dr. Timofei ROŞCA, Universitatea „Ion Creangă”, Chişinău, Republica Moldova; CS Dr. Viviana MILIVOIEVICI, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Filiala Timişoara; CS Dr. Graţiela BENGA-ŢUŢUIANU, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Filiala Timişoara; Conf. univ. dr. Mihaela BUCIN, Universitatea Szeged, Ungaria.
Manifestarea s-a bucurat de prezența Arhiepiscopului Timotei Seviciu și a delegatului Prefecturii Arad, care au subliniat buna colaborare cu UVVG. De asemenea, au participat la lucrările Colocviului Internaţional „EUROPA: Centru şi margine, cooperare culturală transfrontalieră”, ediția a VI-a, coordonat de prof. Vasile Man, cercetători și cadre didactice ale UVVG, care și-au prezentat lucrările științifice realizate în cadrul revistei „Studii de Ştiinţă şi Cultură”.
În partea a doua a manifestării a avut loc lansarile de carte: Viviana Poclid Dehelean: Albastru – Infinit, Bleu – Infini; Dumitru Mihăilescu: Vasile Man – Vocaţie şi destin; Viviana Milivoievici, Vasile Man: Ziua de Azi.
(C.P.)

Recomandările redacției