Mai mulți migranți au fost depistați ascunși în două TIR-uri, la graniță. Sunt cetăţeni din Afganistan, solicitanţi de azil în România și intenţionau să ajungă în state din vestul Europei. Astfel poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat unsprezece cetăţeni din Afganistan, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare încărcate cu role de plastic, respectiv radiatoare.

În data de 7 decembrie în jurul orei 09.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean din Bulgaria, în vârstă de 49 ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, role de plastic pe ruta Bulgaria – Olanda.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, şase persoane.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, patru adulţi cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani și doi minori, în vârstă de 15, respectiv16 ani.

De asemenea tot azi noapte în jurul orei 02.00, la acelaşi punct de frontieră, tot pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat un cetăţean turc, în vârstă de 41 ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta radiatoare pe ruta Turcia – Ungaria. Astfel în acest caz, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport, descoperind în interiorul compartimentului marfă, cinci tineri din Afganistan, toţi minori, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 de ani.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Recomandările redacției