Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, va fi organizat între 9 și 12 septembrie 2021, fiind așteptați zeci de mii de oameni.
Experiența UNTOLD se va desfășura pe șapte scene, Cluj Arena fiind locul care va găzdui cei mai cunoscuți artiști. Peste 200 de DJ-i, artiști și trupe de renume interna­țional și din România, printre care David Guetta, Martin Garrix, Steve Aoki, Ofenbach, Sam Feldt, Paul van Dyk, Parov Stelar, The Script sau Tyga, vor face show-uri speciale în cele patru zile de festival.
Organizatorii au transmis ce reguli trebuie să respecte cei care vor să participe la festival. Pot intra persoanele pentru care au trecut 10 zile de la schema completă de vaccinare, cei care prezintă un test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau dovada că au trecut prin boală. UNTOLD a pus la dispoziția celor care nu sunt vaccinați, trecuți prin boa­lă, sau nu au test RT-PCR, posibilitatea să se testeze (antigen rapid) la 28 centre de tes­tare în 7 orașe din țară, precum Cluj-Napoca, Bucu­rești, Constanța, Arad și Timișoara.
De asemenea, organizatorii și autorită­țile au pregătit un amplu plan de măsuri astfel încât Festivalul UNTOLD să fie cel mai sigur loc public din România. Peste 2.000 de angajați M.A.I.și 700 de agenți de securitate privați se vor asigura că sunt respectate toate măsurile de siguranță la UNTOLD 2021. În perimetrul festivalului vor fi amplasate și un spital de campanie SMURD și cinci puncte de prim-ajutor.

Recomandările redacției