Unul dintre cei mai buni bucătari din România vine la Gimnazială 5 Arad

0
373

sanatatea

Caravana educaţiei şi alimentaţiei sănătoase ajunge mâine, 11 iunie, în Arad. Magazinul Selgros împreună cu Chef Cezar Munteanu derulează pentru al treilea an consecutiv programul educaţional „Sănătatea începe din farfurie“. Demarat în luna aprilie, acesta urmăreşte să promoveze o alimentaţie echilibrată pentru copii. Pe 11 iunie, Chef Cezar Munteanu se va întâlni cu elevii şi cadrle didactice de la Şcoala Gimnazială nr. 5 din Arad.
Acţiunea se concentrează pe creşterea afinităţii şi ataşamentului copiilor faţă de legume şi fructe, considerate alimente ale unei nutriţii sănătoase. Acestea sunt transformate, pe baza atributelor lor principale, în personaje supereroi de benzi desenate, cu superputeri, cu care copiii să se identifice şi care să le servească drept modele. Elevii din clasele I-IV incluşi în program vor urma lecţii împreună cu Chef Cezar, unul dintre cei mai cunoscuţi şi carismatici bucătari din România, precum şi cu profesorii din şcoli. Lecţiile vor fi continuate acasă, individual sau alături de părinţi, prin materiale educaţionale şi de divertisment.
„Trăim într-o lume bombardată de informaţii, de cele mai multe ori negative şi neavizate, despre ce trebuie sau nu trebuie să mâncăm. Fără grăsimi, fără prăjeli, fără carne de porc, fără zahăr, o listă nesfârşită de sfaturi şi interdicţii duse la extrem. Copiii nu trebuie să crească într-un mediu în care mâncarea este diabolizată sau transformată în recompensă. Gustul se educă, iar preferinţele alimentare şi relaţia pozitivă cu mâncarea se construiesc în copilărie. O dietă diversificată şi echilibrată este cheia sănătăţii, iar corect din punct de vedere nutriţional înseamnă să mâncăm puţin din toate“, ne-a declarat dr. Mihaela Bilic, medic primar în diabet şi boli de nutriţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.