Unul dintre fotbaliştii din lotul echipei naţionale de tineret a României, a fost testat pozitiv la coronavirus. Adrian Mutu a primit o veste extrem de proastă deoarece partida cu Danemarca este una foarte importantă. Selecționerul a aflat vestea în cantonamentul de la Buftea pentru partida cu Danemarca din preliminariile Campionatului European Under 21 de anul viitor.
Echipa Națională Under 21 se află în această situație pentru a doua oară. În lotul care a participat în septembrie la partidele cu Ucraina şi Malta din preliminariile CE, au fost depistaţi pozitiv la COVID-19 nouă fotbalişti plus un membru al staff-ului tehnic, inclusiv selecţionerul Adrian Mutu şi staff-ul său au fost izolaţi atunci pentru că au intrat în contact cu jucătorii, iar pe bancă a stat directorul tehnic Mihai Stoichiţă.
Comunicatul prin care FRF anunţă un caz de COVID-19 la România U21
„Din păcate, unul dintre jucătorii convocați pentru partida cu Danemarca a fost depistat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Deși a avut un test negativ la sosirea în cantonament, a doua zi dimi­- neață fotbalistul a declarat că este contact direct cu o persoană ce în dimineața zilei respective a început să prezinte simp­tome. Staff-ul medical a decis să îl izoleze. Astfel, jucătorul nu a interac­ționat deloc cu ceilalți fotbaliști din lot. Nu s-a antrenat, iar masa i-a fost dusă în cameră. Ieri a fost testat RT-PCR, iar în această dimineață rezultatul testului a sosit și este pozitiv. Joi, toată delegația lotului Under 21 va efectua o nouă testare RT-PCR!“, a anunţat, miercuri, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.
Virgil Ghiţă este jucătorul căruia i-a ieşit pozitiv testul COVID-19, iar acesta este unul dintre fotbaliştii în formă, căpitanul naţionalei U21, aflat inclusiv în vederile selecţionerului Mirel Rădoi. De altfel, el este căpitan şi la Viitorul atunci când Gabi Iancu nu este pe teren.
Selecţionata U21 de fotbal a României întâlneşte, la 17 noiembrie, de la ora 20:30, pe Stadionul „Ilie Oană“ din Ploieşti, reprezentativa Danemarcei, în ultima partidă din cadrul preliminariilor Campionatului European de tineret din 2021.
 

Recomandările redacției