Scriu aceste rânduri cu speranţa că anul care tocmai a început nu va fi mai rău ca 2012.  Sau nu va fi cu mult mai rău. Nu că anul trecut ar fi fost unul bun, dar nu cred că situaţia se va îmbunătăţi, dimpotrivă sunt şanse mari să se înrăutăţească. Sunt anunţate deja scumpiri peste scumpiri, unii primari s-au grăbit să ceară consilierilor locali să le permită să bage adânc mâna în buzunarul cetăţeanului plătitor de taxe şi impozite, iar veniturile reale ale salariaţilor nici poveste să crească. Dimpotrivă, chiar dacă angajatorii nu vor tăia salariile, aşa cum a făcut Boc cu bugetarii, valoarea reală a sumei primite la sfârşitul lunii va scădea în mod constant în contextul majorării preţurilor. La fel cum s-a întâmplat şi până acum, cei care vor fi obligaţi să plătească preţul crizei vor fi tot oamenii de rând. Iar speranţe ca economia românească să funcţioneze măcar aşa cum a funcţionat pe vremea lui Tăriceanu nu prea sunt.
Ca o mică revanşă pentru toate nenorocirile, luna trecută, românii au avut posibilitatea să-i pună la colţ pe cei care i-au condus în ultimii ani şi i-au forţat să suporte tot felul de măsuri, cică pentru binele ţării. Or fi fost spre binele ţării, dar păcat că nu au fost luate şi în ceea ce priveşte firmele de casă ale partidului, care au prosperat văzând cu ochii, în timp ce restul lumii sărăcea. Când partidul a căzut de la putere, s-a văzut că patronii respectivelor firme nu erau de fapt nişte genii ale afacerilor, ci nişte… întreţinuţi de rând, care nu au mai reuşit să facă faţă economiei reale lăsate vraişte de foştii lor protectori. Nelu Iordache a început deja să plătească pentru învârtelile făcute pe vremea fostei guvernări, iar afacerile lui Georgică Cornu nu merg nici ele prea bine.         M-aş fi bucurat însă dacă şi anumiţi politicieni, care s-au înfruptat din plin din bugetul de stat să plătească măcar cu averea pentru faptele lor. Din păcate nu prea sunt şanse ca acest lucru să se întâmple.
Aşa că nu îmi rămâne decât să le doresc politicienilor să fure mai puţin şi să încerce să facă mai multe pentru comunitate, iar românilor să nu se mai lase furaţi ca până acum.

Recomandările redacției