Rezultatul șoc al rundei cu numărul 13 al Ligii a IV-a s-a înre­gistrat la marginea Aradului și nu atât prin faptul că Săvârșinul a câștigat contra trupei lui Dehelean, ci prin diferența la care a făcut-o.
În ultimele patru runde, formația din comuna regală au avut o medie de 6 goluri încasate pe meci (!?), ceea ce l-a determinat pe antrenorul-jucător al echipei să ia atitudine. „După 1-5 cu Păuliș
i-am adunat pe băieți și le-am transmis că așa nu se mai poate. Adică oficialitățile locale s-au achitat de toate obligațiile, nu le-au cerut socoteală pentru rezultatele slabe, iar ei ce dau în schimb? Umilințe pe linie? I-am întrebat, ei se simt bine când sunt întrebați de cunoscuți ce au făcut etapă de etapă? Se pare că au înțeles mesajul, că așa nu mai puteam continua și azi am făcut un meci excelent. Din opt ocazii, am dat 7 goluri, iar Irimia a apărat perfect. Ne-a scos din două-trei situații grele chiar și la 0-0”, a explicat Cătălin Neamț.
Într-adevăr, Negrea și Gornic au fost hipnotizați de veteranul portar al Săvârșinului, pentru ca recitalul oaspeților să înceapă în minutul 35. Pavel l-a lăsat singur pe Dumitrescu, iar juniorul l-a executat pe Vîrtaci. Chiar înainte de pauză, chiar Neamț a profitat de o eroare a lui Tănasă și a făcut 0-2. Repriza a doua a debutat cu o nouă execuție marcă înregistrată e ex. utistului Cătălin Neamț, care a găsit vinclul porții adverse dintr-o lovitură liberă de la 28 de metri lateral stânga. Minutele 55 și 56 i-au aparținut talentului local, Narcis Marc, care a dus tabela la un neverosimil 0-5. Irimia s-a ocupat să închidă total poarta, iar în ultimele 10 minute, „veteranii” au ieșit din nou la rampă. Neamț a realizat „tripla”, iar Cotuna (care la acest meci a format un cuplu inedit de mijlocași centrali cu atacantul Pavel) și-a demnonstrat și el abilitățile la loviturile libere.
„De data aceasta, băieții chiar merită felicitați. Am demonstrat că atunci când vrem și suntem în formulă cât de cât completă (n.a. de această dată au absentat doar Silviu Iștoc și Oprea) putem obține rezultatul maxim. Ne mai propunem cel puțin trei puncte în acest tur și eu zic că suntem în grafic” , a concluzionat Neamț.
Formații:
Glogovăț: P. Vîrtaci – Gherman, Tănasă (73 Doboș), Stavilă, L. Avram – Danciu (73 Gain), Goldiș (46 Cornea), R. Ardelean, A. Gornic – Negrea, Bubuș (42 Magdi).
Săvîrșin: Irimia – Mihăilă, Al. Drăgan, D. Căliman, Benescu – Ursulescu (66 Băzăvan), Cotuna, Fl. Pavel (73 Seb. Iștoc), Dumitrescu (86 Boc) – Neamț, Marc (85 Ursu).
Arbitri: Alexandru Gornic – Andrei Pîslaru, Lucian Berariu. Observatori AJF: Iosif Manușov, Romulus Babău

Recomandările redacției