Fără a utiliza vreun dicţionar, termenul „urechism” ar trebui să-nsemne pentru toată lumea interpretare a ceva după ureche, iar cel de „urechist” să-l semnifice pe interpretul sau interpreta după ureche.

În general, termenii s-au aplicat din vechime lăutarilor şi guriştilor talentaţi dar fără studii de specialitate, cîntători după ureche pe la diferite ocazii de nunţi, cumetrii sau botezuri. Unii dintre ei au devenit adevărate legende autohtone: Barbu Lăutarul (cel care l-a lăsat cu gura căscată pe Franz Liszt), sau acordeonistul Fărîmiţă Lambru şi scripcarul Gheorghe Dindiri (lăutarii geniali ai Mariei Tănase).

Fenomenul urechismului s-a extins însă şi-n alte domenii, urechişti de mare suprafaţă putînd fi-ntîlniţi în cam toate domeniile, fără deosebire de gen.

Recent, adică duminică, 25 ale lunii acesteia, prin natura împrejurărilor şi ca sarcină de serviciu, cu acreditare-n regulă, a trebuit să colind prin secţiile de votare cu ocazia blagoslovită a alegerilor parlamentare europene. Cum nu se putea ca toate să-mi meargă bine şi din plin în aceeaşi zi, m-am trezit că la o secţie de votare mi se interzice să fac fotografii în interiorul secţiei. Cu uşoară nedumerire şi teamă, preşedinta secţiei a murmurat că nu ştie dacă legea permite sau nu permite presei să fotografieze în interiorul secţiilor de votare. Cum m-am înverşunat (cu maximă delicateţe), să-i explic doamnei în cauză că nu intru cu aparatul de fotografiat în intimitatea actului de votare, deci nu dau buzna-n cabina de vot, ci doar fotografiez electori exercitîndu-şi dreptul cetăţenesc de-a-şi alege reprezentanţi, a intervenit ceva mai decis un domn din comisia acelei secţii care mi-a explicat că n-am acceptul nici unui elector de-a-l fotografia dînd drumul în urnă buletinului de vot, deci fotografierea este imixtiune în intimitatea persoanei private. I-am spus domnului în cauză că în secţiile de votare nu votează persoane private ci cetăţeni, că spaţiul secţiei este spaţiu public şi că fotografierea electorului aruncînd votul în urnă (deci pe apa sîmbetei), nu este act privat ci act public. Mi-a replicat cu uşoară vehemenţă că „Ia fotografiază-mă pe mine; să vezi cum te dau în judecată şi cîştig!”.

Convins că nimic nu-l va convinge pe distinsul membru al comisiei că legea este ceva iar urechea dumnealui interpretează alt ceva, mi-am pus aparatul de chipuit în buzunar şi-am plecat spre alte secţii. Nicăieri nu mi s-a mai interzis să fotografiez oameni la urne.

Vreau să-i spun stimabilului membru al onor comisiei de votare al secţiei în care n-am fost lăsat să fotografiez că legea este cea scrisă-n textele cu valoare juridică, nu cea interpretată de dumnealui după propria-i ureche, oricît i-ar fi de ascuţit auzul şi de fină trompa lui Eustache.

Vreau să spun Biroului Electoral Judeţean să nu mai trimită-n comisiile secţiilor de votare urechişti, ci să-i verifice ORL anterior numirii (partea de oto cu precădere), evitînd astfel urechirea ulterioară (ca-n acest caz).

Trăim prost de tot în România, şi trebuie doar să cobori la talpa ţării ca să constaţi asta. Trăim prost de tot în România, zic, şi pentru că mult prea mulţi urechişti cîntă fals prin diferite posturi, la toate nivelele, confundînd în mod regretabil textul legii cu vibraţiile propriilor pavilioane care le străjuiesc tîmplele, de-a stînga şi de-a dreapta deopotrivă.

Recomandările redacției