frontieraPoliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Nădlac au depistat şi reţinut un cetăţean român pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de patru ani şi şase luni, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

„La Punctul de Trecere a Frontierei Turnu s-a prezentat, marţi, în jurul orei 08.00, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, Cristian Marius C., în vârstă de 36 ani, cu domiciliul pe raza judeţului Giurgiu. Cu ocazia efectuării verificărilor, colegii mei au constatat că bărbatul figura ca fiind urmărit general. Pe numele lui, Judecătoria Giurgiu emisese un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru o perioadă de patru ani şi şase luni, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere”, preciza comisar şef Daniel Iancu, ofiţer de presă în cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.

Bărbatul a fost reţinut şi predat unei echipe din cadrul I.P.J. Arad, în vederea aplicării măsurilor legale.

Recomandările redacției