Urmărit general pentru furt, prins la frontieră

0
259

urmarit

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi reţinut un cetăţean român, urmărit general, care încerca să treacă ilegal frontiera de stat, folosindu-se de documentul altei persoane.

În data de 13 iunie, orele 20.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasager într-un autocar care circula pe relaţia România – Germania, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate românească.

Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat deosebiri între fotografia aplicată în document şi persoana care l-a prezentat.

În urma verificărilor în bazele proprii s-a constat că bărbatul este cetăţeanul român Ştefan F., în vârstă de 38 ani, din Bucureşti şi este “căutat pentru arestare în vederea extrădării”, alertă emisă de Judecătoria sectorului 2, prin care se dispune arestarea pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, comisar-şef Daniel Iancu.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză, aceasta fiind cercetatată pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun. Totodată, persoana în cauză a fost predată unei echipe a IPJ Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.