Urmăriți de autorități, prinși la Nădlac și Vărșand

0
291

Doi bărbați căutaţi de autorităţile române şi spaniole, au fost depistați la frontieră și predați autorităților competente. Astfel, sâmbătă, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul român D.D., în vârstă de 37 de ani, domiciliat în judeţul Vâlcea.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile spaniole, un mandat în vederea arestării şi predării sau extrădării, pentru săvârşirea de infracţiuni contra persoanei.

Tot sâmbătă dimineața, în jurul orei 09.30 în Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand s-a prezentat  pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul român  T.T., în vârstă de 66 de ani, având domiciliul în Bucureşti. Şi în acest caz, în urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de un an şi două luni, pentru săvârşirea unor infracţiuni de participaţie improprie la fals intelectual, uz de fals, precum şi de fals în declaraţii.

Persoanele în cauză au fost predate unor echipaje operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun”, spun reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.