Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat două persoane, pe numele lor fiind emise mandate europene de arestare şi mandate de arestare preventivă.  În data de 28.01.2017, în jurul orei 09.27, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, Cristian D., în vârstă de 32 de ani, din judeţul Călăraşi.  În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de arestare preventivă, pentru săvârşirea de infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice, având de executat 2 ani, 8 luni şi 296 zile de închisoare.

Câteva ore mai târziu tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul bulgar Markov I., în vârstă de 29 de ani. Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii. În ambele cazuri, persoanele în cauză au fost predate unor echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale.

Recomandările redacției