Urmele „simulărilor” lui Hlistei, Nagy recunoaște că urma să-l schimbe pe decarul utist

0
146

Arbitrul Marian Balaci le-a dat o mare mână de ajutor celor de la FC Brașov, eliminându-l pe utistul Hlistei în debutul reprizei secunde. Chiar dacă arădenii aveau 3-0 pe tabelă, omul în minus s-a simțit din plin și gazdele au tremurat pentru victorie până la ultimul fluier.
E greu de intrat în mintea „centralului” severinean în momentul în care a scos cel de-al doilea avertisment la adresa lui Cătălin Hlistei și tot pentru simulare. Arădeanul căzuse departe de buturile lui Iacob și asta pentru că Madeira intrase cu ambele picioare în față. Poate că „decarul” alb-roșiilor nu a căzut atât de natural pentru simplul fapt că nu ar fi dorit ca piciorul său să arate și mai rău decât în imaginea de față. Chiar am putea spune că urmele ce apar pe stângul lui Hlistei sunt mărturie clară ale celor două „simulări” pentru care UTA a riscat să piardă un meci ce-l controla clar.
La finalul partidei, Roland Nagy a mărturisit faptul că Hlistei era primul fotbalist care ar fi trebuit înlocuit în „garnitura” utistă. „Aveam în vederi faptul că Tănase și Hlistei aveau cartonașe galbene, chiar doream să facem schimbări ținând cont de acest aspect. Pe Hlistei chiar ne pregăteam să-l înlocuim, ori­cum nu cred că a fost rea intenție din partea lui la faza la care i s-a dat al doilea cartonaș galben. Dar, revenirea Brașovului nu s-a datorat doar elimi­nării, ci și faptului că nu am închis partida celor două-trei situații de singur cu portarul”, a spus antrenorul principal al arădenilor la finalul întâlnirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.